Ploile şi furtunile care s-au abătut asupra Europei au făcut ravagii şi in ţara noastră. După zilele infernale de caniculă, ne-au lovit furtunile insoţie de ploi. Un om a murit, zeci de sate au fost inundate, altele au rămas in beznă. Recordul la precipitaţiile pe metru pătrat in 24 de ore a fost de 118 litri, la Cluj.
După ce mai multe zile ne-am adăpostit pentru a scăpa de caniculă, iată că situaţia s-a schimbat radical. De data aceasta ne-au lovit furtunile, care au făcut ravagii in intreaga ţară. Recordul la precipitaţiile pe metru pătrat in 24 de ore s-a inregistrat la Crăieşti, in judeţul Cluj: 118 litri.
Sămbătă seară, meteorologii au emis avertizarea de cod portocaliu pentru 11 judeţe din ţară. Ploile torenţiale căzute in ultimile 24 de ore au afectat numeroase zone, precum şi traficul rutier şi feroviar din mai multe localităţi.
Potrivit raportărilor primite ieri de la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, in judeţul Suceava, circa 150 de case (aproximativ 1.400 de locuitori) din satele Argel şi Dămăcuşa au rămas izolate, iar 25 de gospodării şi 40 de hectare de făneaţă au fost inundate. Pe drumul judeţean 176 A, la km 8, intre localităţile Vatra Moldoviţei şi Brodina de Sus, circulaţia este intreruptă din cauza unui pod aflat in construcţie peste părăul Lunguleţ care a fost luat de viitură.
CLUJ. Şi la Cluj, ploile torenţiale au creat mari probleme. Au fost afectate 11 gospodării şi mai multe străzidin municipiile Dej şi Cluj-Napoca. Mai mult, zece turişti care aveau instalate corturile pe malul părăului Ciucaş, in comuna clujeană Mihai Viteazu, au fost evacuaţi din cauza ploilor. Nici in Braşov ploile nu au fost iertătoare. 12 maşini parcate de turişti lăngă părăul Sămbăta din localitatea braşoveană Sămbăta de Sus au fost luate de ape. Din cauza fulgerelor, in localităţile Cărţişoara şi Ru