România este o tara care nu înceteaza în nici o clipa sa te surprinda. Se pare ca diversitatea geografica al acestui teritoriu este dublata de o extraordinara diversitate socio-culturala: mentalitati, atitudini si viziuni diferite asupra vietii fac demarcarea obiectiva dintre "metropola" si municipiu, oras, comuna, sat sau catun izolat. Iar Sacalul de Padure este unul din acele locuri unde parca trecerea timpului nu conteaza pentru viata cotidiana a locuitorilor. Localitate tipica pentru Piemontul Calimanilor, Sacalul traieste dupa legi ancestrale legate de relatia om-pamânt-padure, alaturi de "vietatile" co-ajutatoare, animalele domestice- vite, cai sau turme de oi. Casele, cele mai multe joase, cu târnat, te întâmpina de dupa perdele dese de vegetatie, iar biserica noua, în constructie, încearca fara succes sa dea o replica vechiului lacas de cult din lemn, monument istoric, construit pe un deal si înconjurat de crucile vechiului cimitir.
Batrânelul din povesti
Ajuns pe acolo într-o dimineata calma si senina, acum câteva zile, nu departe de intrarea în sat am vazut ceva aproape ireal: un batrîn în costum traditional, iar vis-a-vis, pe o banca, un alt barbat în aceeasi tinuta. Simion Pantea are 84 de ani si se îmbraca asa de când se stie; niciodata nu a vrut sa poarte alte haine. "Aici, în sat, suntem vreo patru oameni care mai umblam în haine rumânesti. Unu's io… celalalt e vecinu-mio". Ai impresia ca ai în fata mosu' din povesti. Are mai multe rânduri de haine taranesti. "Mai demult, stiai dupa haine ce natie e fiecare. Stiai ca asta-i sas, celalalt îi ungur, asta-i rumân". Si-a pastrat chiar si parul lung, "rotilat", adica tuns cu breton, barba si mustata. Zice ca pâna la razboi majoritatea barbatilor maturi îsi pastrau aceasta înfatisare. Simion nu-i însa un simplu taran- a cochetat pe vremuri cu Festivalul "Cântarea României" si a fost în turne
