Încă două persoane internate cu meningită la Craiova
Doi pacienţi diagnosticaţi cu meningită acută cu lichid cefalo-rahidian clar au fost internaţi duminică la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“ din Craiova. Este vorba despre un băiat de 12 ani din oraşul Balş, judeţul Olt, şi o tânără de 21 de ani din Craiova, care au fost aduşi de urgenţă la spital, acuzând dureri de cap, febră şi sensibilitate crescută la lumină. Cadrele medicale au stabilit că aceştia au contactat virusul recent, însă nu au putut determina cu exactitate mediul de contaminare. Starea de sănătate a celor doi pacienţi este stabilă. Tot duminică a fost externată o craioveancă de 14 ani, care fusese internată în urmă cu două săptămâni cu diagnosticul de meningită acută purulentă meningococică.
Proiect pentru protecţia copiilor „căpşunarilor“
Deputatul clujean Mircia Giurgiu a anunţat ieri că va depune săptămâna viitoare în parlament un proiect de lege pentru protecţia minorilor ai căror părinţi pleacă să lucreze în străinătate, pentru o perioadă mai mare de şase luni, informează NewsIn. Proiectul prevede obligativitatea părinţilor de a anunţa în scris serviciul social al primăriei din localitatea în care locuiesc de intenţia de a părăsi ţara pentru mai mult de şase luni, în caz contrar fiind amendaţi cu 1.000 de lei. De asemenea, proiectul de lege stipulează că serviciile sociale ale primăriilor vor efectua săptămânal o anchetă socială la domiciliul copilului. Dacă ancheta relevă că minorului nu i se asigură condiţiile necesare, atunci se poate decide trimiterea sa într-un centru de plasament, până la întoarcerea în ţară a părinţilor.
Greu la şefia ANI
Consiliul Naţional de Integritate a decis ieri respingerea dosarelor depuse de 15 din cei 28 de candidaţi la şefia ANI, după o oră şi jumătate de dezbateri, după ce s-a constatat că aceştia fie