Vreţi să luaţi un credit, dar trebuie să aşteptaţi să vă căsătoriţi ca să vă cumulaţi veniturile pentru a împrumuta o sumă mai mare de bani? Ei bine, nu mai este nevoie. Conform noilor regulamente bancare chiar şi cuplurile care urmează să se căsătorească şi care locuiesc deja la aceeaşi adresă îşi pot cumula veniturile, permiţând astfel accesul la un credit de valoare mai mare, afirmă pentru BUSINESS Magazin Alina Ferşeta, senior marketing and PR officer al Volksbank România.
În plus, banca acceptă în calitate de coplătitori şi rude de gradul doi, trei sau patru cu solicitantul creditului, cu condiţia ca aceştia să locuiască la aceeaşi adresă. Ediţia de astăzi a săptămânalului BUSINESS Magazin dezvăluie cititorilor săi oportunităţile pe care noile regulamente bancare le oferă populaţiei. Bancherii au găsit soluţia de a mulţumi cât mai mulţi clienţi: rate care se calculează cumulând veniturile unei întregi familii - cu rude de gradul doi, trei sau chiar şi patru. În unele cazuri, banca nici nu mai socoteşte gradul de rudenie drept criteriu de asociere la un credit. Spre exemplu, Banca Comercială Română acceptă pentru împrumuturile garantate cu garanţii reale (imobile) până la patru coplătitori externi, respectiv persoane care nu locuiesc împreună cu solicitantul, după cum explică Cornel Cojocaru, director executiv în direcţia de comunicare a băncii.
La Alpha Bank şi BRD, valoarea coşului de subzistenţă este de 735 de lei pentru o familie de trei persoane, în timp ce BCR a ales să diferenţieze această valoare în funcţie de profilul regional şi de tipul localităţii de reşedinţă a clientului (municipii reşedinţă de judeţ, oraşe, localităţi rurale). La ora actuală, opt bănci au primit avizul BNR pentru normele proprii de creditare (Alpha Bank, BRD-Groupe Societe Generale, Volksbank, BCR, Banca Transilvania, ATE Bank Romania, CEC şi Bank Leumi România), ia