Frumoasă şi hotărâtă, a ales să caute succesul la Hollywood. Acum îşi mai doreşte doar ca viitorul ei să fie perfect. Monica Bârlădeanu vorbeşte în numărul din luna septembrie al revistei THE ONE despre căsătorie, film, viaţa la Hollywood, timp liber şi secretul frumuseţii sale.
„Simt doar că mai sunt încă lucruri de făcut înainte să spunem «Da!» în faţa lumii şi, în plus, nu e pe lista noastră de urgenţe”, răspunde Monica, întrebată dacă se teme de căsătorie. Cu toate acestea, foloseşte des pluralul: „Îmi place să mă plimb cu Bobby şi cu James, căţeluşul nostru, pe plajă, sau să călătorim. Avem în plan să bifăm câteva destinaţii mai neobişnuite în America de Sud sau în Africa”. În timpul şedinţei foto în stil hollywoodian, Monica a dezvăluit că se pregăteşte pentru două producţii cinematografice de peste Ocean, dar că o interesează şi filmele româneşti.
Tot în numărul din septembrie, cititoarele îl vor descoperi pe Cristian Tudor Popescu, cel de dincolo de meseria de jurnalist şi pasiunea pentru literatură.
Iată doar una dintre confesiunile din amplul interviu: „Eu sunt un singuratic autentic. Nu sunt un singuratic pentru că n-am cu cine să stau. Starea mea fundamentală este aceea de a fi singur şi pot să stau aşa toată viaţa. Sunt scos din ea de anumite persoane, situaţii. De fapt, acesta este şi pericolul: mi s-ar putea întâmpla la un moment dat să colapsez interior şi să nu mai polemizez cu nimeni, să nu mai pamfletizez pe nimeni şi, în general, să nu mai comunic cu nimeni”.
Definiţia succesului este dată de cinci femei cu profesii diferite, care vorbesc în noul număr The ONE despre drumul pe care l-au parcurs pentru a se simţi împlinite. (D.P.)
Frumoasă şi hotărâtă, a ales să caute succesul la Hollywood. Acum îşi mai doreşte doar ca viitorul ei să fie perfect. Monica Bârlădeanu vorbeşte în numărul din luna septembrie al revistei THE