Mesajul a fost trimis. Multumesc!

India a întrecut SUA în vânzările de telefoane Nokia

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 august 2007 ·

India a depăşit Statele Unite ale Americii în al doilea trimestru al anului 2007 şi a devenit a doua piaţă pentru Nokia din punctul de vedere al vânzărilor, după China. „Ne aşteptăm ca întregul an să avem rezultate bune“, a declarat preşedintele grupului Nokia, Olli-Pekka Kallasvuo. „Ne extindem prezenţa şi operaţiunile în India, dar nu doar pentru piaţa locală. Vrem să ne întărim prezenţa la nivel global prin exploatarea talentelor pe care le-am găsit aici“, a mai declarat acesta. Vânzările companiei din trimestrul al doilea în India, unde au fost angajate 9.000 de persoane, au depăşit venitul anual din Statele Unite. Compania a câştigat părţi din piaţă în toate regiunile lumii în al doilea trimestru, excepţia fiind America de Nord. Nokia a livrat 60 de milioane de telefoane mobile de la uzina sa de producţie din oraşul indian Chennai în ultimele 18 luni, Kallasvuo aşteptându-se ca pentru telefoane mobile cererea în India să rămână în continuare la niveluri ridicate, având în vedere că baza de utilizatori a crescut substanţial, relatează Reuters, citat de NewsIn. „India a devenit repede una dintre cele mai mari pieţe“, a declarat acesta pentru reporterii din New Delhi, adăugând că nu se aşteaptă ca solicitările să se limiteze la telefoanele de preţ redus.

Cotă de piaţă de 36,9% în aprilie-iunie Nokia ţine contabilitatea pentru mai mult de jumătate din numărul de telefoane vândute în India. Ţara avea 185 de milioane de clienţi la sfârşitul lunii iulie, peste şase milioane de noi clienţi înregistrându-se în fiecare lună. Companiile de telefoane mobile se aşteaptă să vândă 93 de milioane de telefoane în India până la sfârşitul lunii martie a anului viitor, potrivit Asociaţiei de Celulare din India. Pe plan global, Nokia a vândut 100,8 milioane de telefoane mobile în perioada aprilie-iunie, conform firmei de cercetare Gartner, beneficiind de o cotă de piaţă de 36,9

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor / Care sunt termenii acordului/Forţele israeliene au început să se retragă /O israeliano-româncă, printre primii eliberaţi

News.ro acum 26 minute
O încetare a focului mult aşteptată este în curs de desfăşurare în Gaza. Armistiţiul a fost amânat cu trei ore după ce Israelul a declarat că aşteaptă ca Hamas să predea o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberaţi, dar guvernul a pri

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 3 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare amenajează, din resurse proprii, un buncăr la subsolul imobilului. Ei au cerut ajutorul Primăriei şi al ISU pentru a finaliza lucrarea în condiţii de siguranţă - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare aU decis să amenajeze din resurse proprii şi cu propria muncă un buncăr în care să de adăpostească în caz de pericol. Ei au curăţat deja subsolul imobilului, au pus O sursă de curent electric şi cer ajut

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate

G4Media acum 27 minute
România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate, organizat de International Ice Swimming Association (IISA) în perioada 13 – 19 ianuarie, în Italia, la Molveno. Opt dintre medaliile obţinute sunt în clasamentul gener

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum o ora
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 3 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

RAJA Constanța Se oprește apa în localitatea Chirnogeni, luni 20 ianuarie 2025!

Ziua Constanta acum 19 minute
Luni – 20 ianuarie 2025, furnizorul de energie electrică va sista alimentarea cu energie în localitatea Chirnogeni din județul Constanța, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor. Fără curent, Sursa de

Noi trageri Loto 6/49 duminică 19 ianuarie 2024. Report de peste 1,8 milioane de euro la categoria I

HotNews acum 33 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 19 ianuarie, după ce joi Loteria Română a acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei. La Loto 6/49 se înregistreaz

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°