- Diverse - nr. 168 / 29 August, 2007 Deseori calm, barbatul deplin, stiind sa se bucure, topindu-se in slabiciuni de tot felul, fara sa arate apoi regret sau umilinta, fara sa-si refuze gustul amar si istovitor al scrisului, abandonandu-se unui lung, ametitor si insotit de spaima delir, iti zambeste timid Fanus Neagu. Cu ochii, uneori umbriti ca de neincredere, scaldati apoi in lacrimi care nu apar, ci doar susurand in adanc, sub pleoapele stranse, la orizontul genelor lungi si stufoase, tremurate, cu ochii deschisi, frumosi ca un camp de flori dupa ploaie, cu irisii de culoarea smaraldului mult dilatati, sorbind cu lacomie lumina si... viata. Cu aceiasi ochi tematori, asteptand parca si chemand, dincolo de orice neliniste, chemand iar, si iar, infrigurati si pierduti... spre scrierile sale. Mediteaza mereu cat de uimitoare si schimbatoare e viata asta a noastra, cat de ireala devine orice departare, orice absenta a ei, mereu curgatoare si imprevizibila. Te cuprinde intotdeauna cu raceala, caldura, dragoste, ura si mireasma ei ametitoare... Si-a vazut viata intreaga, ca intr-o intrecere miraculoasa, ca un chip transfigurat, sub stralucirea pielii tesute de un fel de aureola, cu trasaturi de o mare mobilitate, de parca umbra si lumina gandurilor lui apar zvacnind, intr-o stranie pulsatie... Scrie, citeste, analizeaza, toate in numele unei cauze inalte: domnia sa, cititorul traieste constant o energica infasurare in sine si un ecou din adanc ii raspunde un susur de izvor cristalin: continua! Pentru cauza asta Fanus Neagu este chemat si inrolat ca scriitor si jurnalist, fiind in fond ceea ce si-a dorit sa realizeze, sa faca imposibilul ca viata sa nu se curme la niste limite care tin de cunoastere... Spera si nadajduieste o data cu noi, stand de vorba cu moartea si cu muntii impietriti ai nefiintei, cu viscolul spaimei, surade si trage o injuratura, dezvelindu-si dint