Astăzi au loc ultimele şapte partide ale fazei a IV-a a Cupei României la fotbal, fază în care au intrat şi cele 36 de formaţii ale eşalonului secund. Dacă marţi cele 21 de meciuri au fost între divizionarele din Liga a II-a cu cele din Liga a III-a, de data aceasta sunt din aceeaşi categorie, patru între echipele din prima serie şi celelalte trei între echipele din seria a doua. Două dintre meciuri sunt revanşe pentru cele disputate în debutul campionatului; săcelenii primesc vizita forestierilor, după ce sâmbăta trecută au încheiat nedecis (1-1), iar giurgiuvenii îi primesc din nou pe bucureştenii de la Progresul, pe care i-au învins, cu 2-1. Tot între echipe din prima serie au loc meciurile: CSM Focşani – Delta Tulcea, primii cedând acasă în faţa echipei din Călăraşi, iar ceilalţi terminând nedecis cu FCM Bacău (1-1). Rezervele lui Dinamo (1-2 cu Sportul în campionat) primesc vizita celor din Otopeni (2-1 cu Petrolul). Sunt meciuri deosebit de interesante care nu merită să fie pierdute.
Pădurarii, decişi
să-şi ia revanşa
FC Săcele – Forex Braşov
Cele două echipe s-au întâlnit sâmbăta trecută şi au terminat la egalitate. Încă de la conferinţa de presă de la finalul meciului, pădurarii au promis revanşa, după acest semisucces pe teren propriu. Chiar şi antrenorul Cosmin Bodea a promis că pe terenul propriu va desăvârşi ceea ce a început la Braşov, dorind să-şi continue drumul spre Cupă.
Alexandru Pelici a promis că va lua măsuri şi va face restructurări în următoarea perioadă, lăsând pe dinafară câţiva jucători care nu s-au implicat în joc. Nu a dat, însă, nici un nume şi nici nu a specificat dacă va aplica această pedeapsă şi în Cupă.
Cele două formaţii probabile:
FC Săcele: Dorin Arcanu – Bogdan Stegaru, Constantin Roşca, Flavius Moldovan, Cristian Aboaice – Alex Benga, Lucian Marinescu, Aurel Şomotecan, Cassian Ma