Finantatorul "marinarilor" nu il vede vinovat numai pe jucatorul lui Poli, ci si pe cel care l-a adus intr-o asemenea stare de nervi Patronul clubului Farul, Gheorghe Bosanceanu, a declarat ca forurile fotbalistice ar trebui sa aiba in vedere si sanctionarea jucatorilor care-si provoaca adversarii, unul dintre acestia fiind, in opinia lui, rapidistul Sapunaru, cel care a avut un conflict cu Ganea, la meciul Poli - Rapid. "Nu spun ca gestul lui Ganea este scuzabil, iar Comisia il va suspenda pe o perioada mai lunga sau mai scurta, depinde cum vor evalua si prestatiile, si munca lui din fotbal. Din pacate, gestul lui a fost generat de un conflict pe care l-a avut cu aparatorul de la Rapid, conflict peste care s-a trecut foarte usor cu vederea. Asa cum s-a trecut si peste atitudinea lui Materazzi, din finala Cupei Mondiale. Ar fi bine ca cei de la FIFA, UEFA si conducerile federatiilor nationale sa aiba in vedere si pedepsirea provocatorilor", a precizat Bosanceanu. Acesta crede ca arbitrul Stefan Erdei a procedat bine ca nu sarit sa-l apere pe asistentul agresat de Ganea: "In ce priveste arbitrul de centru, in ansamblu, el s-a dus sa-si ajute colegul. Apoi vine un coechipier sa-l opreasca pe Ganea, a vazut apoi ca vin si altii de la Poli, care sa detensioneze situatia. Din punctul meu de vedere, centralul a procedat bine, pentru ca i-a lasat pe colegii lui sa-l calmeze pe Ganea, pentru ca aveau cea mai mare influenta asupra lui. S-ar fi putut ca, daca el intervenea direct, sa fi fost lovit si sa-l fi pus pe Ganea intr-o situatie si mai grea. Acum, insa, din declaratiile oamenilor de fotbal, dar si ale presei, se pare ca toata lumea ar fi vrut sa-i vada pe toti trei batandu-se. Cred ca Erdei a detensionat atmosfera si a oprit extinderea evenimentului". Gheorghe Bosanceanu sustine ca situatiile ca cea in care Ganea a agresat un asistent sunt si consecinta suspiciun