Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Renault: "Nu ne permitem ca modelul Laguna 3 sa se transforme intr-un esec"

Publicat in Ziare.com, miercuri 29 august 2007 ·

Directorul producatorului auto francez Renault, Carlos Ghosn, sustine ca grupul isi pune in joc reputatia prin lansarea noului model Laguna III, care va avea loc in octombrie si reprezinta primul pas din planul ambitios de redresare a profitului companiei, scrie Reuters.

"Laguna este un model foarte important pentru Renault si nu ne permitem sa se transforme intr-un esec", a declarat directorul general de la Renault, Carlos Ghosn, cu ocazia unui test drive organizat pentru presa.

Compania franceza a investit 1,05 miliarde euro in noua masina, pentru dezvoltarea modelului si utilarea uzinei de la Sandouville, in apropiere de Le Havre, in nordul Frantei.

O suma apropiata a fost investita in versiunea anterioara a Laguna si oficialii Renault au declarat ca aceste costuri puteau fi mai mici, insa grupul este hotarat sa obtina calitatea potrivita.

Versiunea precedenta a Laguna nu a adus rezultate optime din cauza unor defectiuni electrice in primii doi ani de productie iar spre sfarsitul vietii au devenit mai neprofitabile.

Analistul de la Deutsche Bank, Gaetan Toulemonde, a spus ca a doua versiune a Laguna inregistreaza pierderi estimate la 200 milioane euro si ca marja tintita, de 6 pana la 7%, ar aduce un profit de 200 milioane euro.

Reprezentantii Renault au refuzat sa dea tinte de vanzare pentru Laguna, dar analistii estimeaza o tinta intre 180.000 si 200.000 de unitati pe an pana in 2009 si ca modelul ar trebui sa se vanda in peste 900.000 de unitati pentru a aduce venituri "decente", raportate la investitia facuta.

Uzina de la Sandouville va produce 600 de masini Laguna pe zi, timp de 216 zile muncitoare pe an, adica aproximativ 130.000 de masini anual, insa acest numar poate fi usor redus ori crescut, in functie de context.

La prezentarea planului cu obiectivele compani

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 51 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 40 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°