Există acum un sezon fix pentru a discuta despre dopaje în sport: de fiecare dată cînd începe Turul Franţei. Anul acesta, purtătorul tricoului galben, alţi doi concurenţi şi două echipe au fost excluşi ori s-au retras din competiţie pentru că au picat sau nu s-au prezentat la testele antidoping. Cîştigătorul, Alberto Contador, este şi el suspectat pentru că a ieşit pozitiv la testul antidoping de anul trecut. Atît de mulţi ciclişti au fost găsiţi pozitivi la testele antidoping sau au recunoscut, după retragere, că s-au dopat, încît e logic să ne întrebăm dacă poţi să fii bun în acest sport fără să te dopezi.
De vreme ce evenimente sportive importante, precum Turul Franţei, devin nişte farse, profesorul de bioetică Julian Săvulescu a oferit o soluţie radicală: ar trebui să ridicăm interdicţia asupra substanţelor care întăresc performanţa şi să le permitem sportivilor să ia tot ce vor, atîta timp cît este sigur pentru ei să facă lucrul acesta.
În Statele Unite, dezbaterea a fost alimentată de perspectiva ca jucătorul de base-ball Barry Bonds să bată un record absolut în istoria acestui sport. Mulţi spun că Bonds s-a folosit de substanţe dopante şi de hormoni sintetici. Este frecvent huiduit şi batjocorit de fani şi mulţi cred că observatorul oficial, Bud Selig, nu ar trebui să se prezinte la meciurile în care Bonds ar putea încerca să atingă sau să bată recordul. La acest nivel al competiţiei, diferenţa dintre a fi un campion şi un concurent de duzină este foarte mică. Totuşi, contează atît de mult încît sportivii sînt presaţi să facă tot ce pot pentru a cîştiga cel mai mic avantaj faţă de competitorii lor. Este de bun-simţ să suspectezi că medaliile de aur nu mai merg acum la cei care nu sînt dopaţi, ci la cei care îşi prelucrează atît de bine substanţele dopante pentru un rezultat maxim, fără a fi depistaţi.
De vreme ce evenimente sportive imp