Trei muncitori de la firma Apa Nova din Bucureşti au murit, ieri, într-un accident de muncă. Cei trei, care reparau o conductă de apă, din zona Valea Cascadelor, din cartierul bucureştean Militari, au căzut în canalul la care realizau lucrări de reparaţii.
Potrivit primelor constatări, celor trei muncitori li s-a făcut rău de la emanaţiile de gaz şi au căzut în canal. Maiorul Cătălin Eftene, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, a declarat că cei trei au murit într-un canal de pe strada Oboga şi că pompierii din grupul special de salvatori au intervenit la patru minute după ce au fost anunţaţi despre producerea evenimentului. El a precizat că în canalul tehnologic lucrau patru muncitori şi acestora li s-a făcut rău. Unul dintre ei a luat un coleg şi a reuşit să iasă din canal, dar nu s-a putut întoarce să-i ia pe ceilalţi doi. Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat că muncitorul scos de colegul său era mort, ca şi ceilalţi doi rămaşi în subteran.
Cu toate acestea, ei au încercat manevre de resuscitare până la venirea ambulanţei, dar cei trei nu au mai putut fi salvaţi. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a precizat că la faţa locului s-au deplasat lucrători de la Secţia 21 Poliţie, care au identificat cele patru persoane, constatând că două sunt angajate ale Apa Nova, iar două, ale firmei Aquatot. Giovana Soare, directorul de comunicare al Apa Nova, a declarat că lucrarea pe care o făceau muncitorii era una de rutină.
Muncitorii au coborât într-un cămin de vană pentru a închide apa, deoarece aveau o lucrare de efectuat pe o stradă din apropiere. La câteva ore de la producerea accidentului, la faţa locului a sosit şi ministrul Muncii, Paul Păcuraru. Ministrul a apreciat că accidentul de muncă a fost cauzat de nerespectarea normelor de muncă. “Este extrem