Stabilirea, chiar si cu opinteli, a datei de 25 noiembrie 2007 ca zi de alegeri parlamentare, pentru fixarea prin vot a prezentelor romanesti in Parlamentul European, este binevenita. Pentru ca devine un test semnificativ pentru viitorul politicii interne si externe romanesti.
Pe cit de convulsive sint luptele intestine, pe diverse teme politice, pe atit de senine par cele ce privesc afacerile noastre straine. De parca ar fi „ei cu ale lor, noi cu ale noastre“ si nu prea am avea la ce sa ne asteptam. Total gresit: avem totul in comun, dar nu prea se vede si se aude in harmalaia in care ne tocim nervii si energiile. Zi de zi, ceas de ceas. Cu si fara motiuni de cenzura, cu si fara Elena Udrea in vizite nocturn-insomniace la Palatul Cotroceni. Alegerea celor 35 de parlamentari romani care sa ne reprezinte cu onoare si folos a generat numeroase discutii si, asa cum ne sade bine, comentarii. Ca ala asa, ca celalalt altminteri. Ultimul pe lista, fara voia lui, dar si fara sa-l/ne intrebe nimeni, Mihai Razvan Ungureanu. Fostul istoric de la Iasi, fostul ministru de externe de la Bucuresti, actualul angajat SECI la Viena, pe un post care nu se stie la ce foloseste, dar e platit generos de statul roman.
intrebarile importante legate de viitorii parlamentari nu ar fi multe si nici insolubile. Pregatirea si experienta in diverse dosare internationale ramin esentiale. Si ar mai fi ceva: a fi parlamentar european este asumarea unei teribile rabdari. De functionar, chiar si international, capabil sa stea ore si zile prin sedinte, sa se descurce in hatisul de legi si acte juridice. Sa aiba multiple contacte si sa nu abandoneze repede, la primele greutati. Nu sint posturi de creativitate, asa cum cei mai bine platiti functionari din marile banci si companii transnationale nu sint eseisti sau divagatori pe orice tema. Sintem siguri ca partidele romanesti
