Majoritatea doamnelor din tabăra democraţilor au soţi sau protectori influenţi şi uneori interese divergente Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie. Dar în
Majoritatea doamnelor din tabăra democraţilor au soţi sau protectori influenţi şi uneori interese divergente
Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie. Dar în politică lucrurile pot sta şi invers. Toate partidele parlamentare, fără excepţie, au trecut pe locuri eligibile, la ultimele alegeri, doamne şi domnişoare.
Multe dintre ele nu s-au remarcat deloc sau au făcut-o prea puţin, într-un Legislativ dominat încă autoritar de bărbaţi. Şi în cadrul PD este aceeaşi situaţie, majoritatea femeilor având averi frumuşele şi câte un "protector" care le-a netezit drumul spre vârful formaţiunii.
Numele Ancăi Constantinescu, Ionelei Bruchental-Pop (deputaţi) şi Corneliei Cazacu (senator) au fost des vehiculate în presă, dar din cu totul alte motive decât cele ce ţin de activitatea parlamentară. Despre prima dintre ele s-a afirmat că deţine firma "Pro-consul", care a obţinut un contract de refacere a faţadei din sticlă a Aeroportului "Henri Coandă" - Otopeni, precum şi a anexelor acestuia.
De altfel, Anca Constantinescu a strâns o avere estimată la patru milioane de euro. Ea a declarat că are în proprietate, printre altele, mai multe terenuri, o casă de vacanţă, două apartamente, tablouri în valoare de 170.000 de euro şi bijuterii de 25.000 de euro.
În ceea ce o priveşte pe Ionela Bruchental-Pop, ea a avut de suferit în planul imaginii publice din cauza fostului soţ. Coriolan Bruchental-Pop a primit o condamnare definitivă în februarie 2006 pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri oficiale.
În perioada 1997-1998, Bruchental-Pop a introdus în ţară, fără a achita taxele vamale, mai multe transpo