Remedio, parte a Montero Group, va investi trei milioane de euro în rebrandingul farmaciilor. Competiţia din piaţa locală de produse farmaceutice devine tot mai acută. Acoperirea teritorială, Remedio, parte a Montero Group, va investi trei milioane de euro în rebrandingul farmaciilor.
Competiţia din piaţa locală de produse farmaceutice devine tot mai acută. Acoperirea teritorială, dublată de o imagine a locaţiilor care să atragă clientela sunt principalele aspecte care vor face diferenţa în perioada următoare între retailerii de profil.
Dacă marii competitori din domeniu precum farmaciile Sensiblu, Catena, Help Net sau Dona ocupă deja poziţii privilegiate prin numărul mare de unităţi existente la nivel naţional, jucătorii mici şi medii încep să îşi facă strategii agresive de expansiune.
Extindere agresivă la nivel naţional Începută ca o afacere de familie de către familia Tudorache în 1991, businessul farmaciilor Remedio a evoluat progresiv, atrăgând în timp şi investiţia fondului Pharma Investement din Islanda. În prezent, lanţul de farmacii Remedio numără 58 de unităţi, faţă de peste 200, Sensiblu, peste 170, Catena sau 95 - Help Net, însă planurile de dezvoltare vizează o creştere rapidă.
"Pe termen mediu şi lung, Remedio îşi propune un ritm de creştere accelerat în ceea ce priveşte numărul de farmacii. Astfel, până la sfârşitul anului 2007 vor fi deschise noi farmacii, ceea ce înseamnă că vom atinge un număr de 75 de unităţi. Până în 2009, planul de dezvoltare prevede un număr de aproximativ 300 de farmacii", a declarat Amalia Georgescu, general manager Remedio.
Lanţul de farmacii Remedio face parte din Montero Group şi a încheiat anul fiscal 2006 cu o cifră de afaceri de 19 milioane de euro. Pentru anul în curs se estimează o creştere organică de 25%, valoare care ia în calcul doar vânzările pe cele 58 de unităţi existente. @