Atunci cînd compară satul cu oraşul, mulţi intelectuali o fac pentru a ridica în slăvi satul şi a vorbi despre decăderea oraşului. Satul este păstrător al tradiţiilor, acolo omul are un bun-simţ natural, care-i vine din "fibra lui sănătoasă", iar veşnicia, precum ştim, a făcut ochi în cerdacul unei case ţărăneşti, nu în altă parte. În contrast, oraşul este decăzut moral şi spiritual, o adunătură de mizerie şi de vicii. Această viziune are o lungă tradiţie la noi şi a marcat, de-a lungul istoriei, de la curente culturale (sămănătorismul, de exemplu), pînă la mişcări politice şi ideologii (cum s-a întîmplat în cazul legionarismului). De fiecare dată, a fost produsul minţilor unor intelectuali orăşeni, care îşi compensau frustrările proiectînd o lume ideală, opusă celei în care trăiau. Acum două săptămîni, l-am văzut la emisiunea lui H.-R. Patapievici de pe TVR Cultural pe Grigore Leşe, reprezentantul cel mai de seamă de astăzi al "fibrei sănătoase" rurale, al tradiţiilor noastre strămoşeşti, al cîntului nostru popular. Pe scurt, Grigore Leşe e un autentic.
După ce am urmărit emisiunea în care a fost invitat, mi-a fost clar că numai autentic nu este. De altfel, aveam anumite bănuieli de dinainte, de cînd îl văzusem pe la diferite manifestări sau la propria lui emisiune, pe care-o are tot la TVR Cultural, La porţile ceriului. Mi-era destul de suspect că un tip care trăieşte la oraş poartă cu ostentaţie o pălărie ţărănească şi se străduieşte să vorbească numai în regionalisme. Apropo de vorbirea lui "ţărănească", am văzut la un moment dat în emisiunea lui o scenă de tot hazul. Grigore Leşe îi pune o întrebare - pre limba "ţărănească", desigur - unui ţăran, un fel de rapsod popular, iar acesta nu-l înţelege. (Ceva de tipul: "Bade, tu cînâ horeşti?" "Ce să fac?" "De horit, tu cînâ horeşti?" "Adică, ce vreţi să spuneţi?" "Cînd te apucă pe tine dorul să cînţi?"
