Tranzactia anului, a deceniului si chiar a intregii epoci postceausiste, in materie de economie capitalista privata, consuma deja energie analitica pe masura valului de petrol kazah ce sta sa innegreasca Marea Neagra. Senzationalul afacerii incheiate de dl Dinu Patriciu ocupa spatiile comentariului public, pe buna dreptate. Din cel mai "vanat" magnat al mandatului Basescu, Patriciu se transforma in cel mai bogat roman al tuturor vremurilor. Plutocratul pursange, transformat, mai mult de presedinte decat de justitie, in tapul ispasitor al jafului veros la care a fost supus statul in ultimii ani, iesise din vizorul mass-media o data cu epuizarea fazei de cercetare la Parchet a dosarelor sale.
Acum, brusc, cazul Patriciu devine unul al succesului sau al loviturii pe piata economica. In prim-plan apar afaceristul victorios, dar si omul cu un chip mai epuizat si mai posomorat decat cel ilustrat si interogat ad nauseam de reporteri la iesirea din Parchet. Aceasta figura trista a celui care incheie cea mai mare afacere din istoria Romaniei este dublata si de anuntarea unor intentii filantropice, prin fundatii si fonduri in beneficiul tinerilor si al intereselor comune din Romania si Republica Moldova, care uimesc prin generozitate. Cel mai bogat, mai darnic si mai trist roman a dat in cateva interviuri explicatii cvasicomplete privind tranzactia. Umbra asternuta pe chipul dlui Patriciu ramane insa un mister. In cele ce umeaza voi incerca sa aproximez, in regim speculativ psihologist, vor spune unii, dar si pe baza datelor din terenul realitatii, cateva raspunsuri la intrebarea: de ce-ar fi trist Dinu Patriciu?
Orice epilog fericit al unei incercari prelungite devine pentru oamenii realisti si sensibili un prilej de dubii si intrebari suplimentare. Pentru Dinu Patriciu, presedinte director general al grupului ex-sovietic Rompetrol, viata devine mult mai grea.
