Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Info

Publicat in Jurnalul, joi 30 august 2007 ·

POLIŢIE. Potrivit autorităţilor de la Beijing, ofiţeri virtuali de poliţie vor patrula in curănd pe site-urile chinezeşti pentru a-i avertiza pe internauţi că sunt monitorizaţi. Imaginea "Poliţiei internetului din Beijing" va apărea la fiecare 30 de minute pe ecranele computerelor de pe 13 portaluri importante din capitala Chinei, incepănd de sămbătă. Poliţiştii vor căuta activităţile de pe internet care incită la secesiune, promovează superstiţia, jocurile de noroc, frauda sau pornografia.

REZULTATE COSMOTE. Operatorul Cosmote Romănia a obţinut in primul semestru venituri de 63,6 milioane de euro, in creştere cu 354% faţă de prima jumătate a anului 2006, iar pierderile s-au redus cu 54%, la 20,7 milioane de euro, pe fondul creşterii numărului de clienţi. In perioada aprilie-iunie, filiala locală a consemnat pierderi de două milioane de euro, faţă de 25,8 milioane de euro in intervalul similar al anului 2006. Compania a inregistrat aproape 1 milion de noi utilizatori in prima jumătate a anului 2007 şi a ajuns la 2,22 milioane de clienţi la finele lunii iunie (o cotă de piaţă de 11%). Operatorul a străns 357.442 de noi clienţi in al doilea trimestru. La nivelul intregului grup s-au inregistrat in primul semestru cheltuieli de capital de 219 milioane de euro, din care 84 milioane de euro la subsidiara din Romănia. Venitul mediu pe utilizator (ARPU) a atins 6,2 euro la finele primului semestru, cu 0,8 euro mai mult faţă de iunie 2006. Reţeaua Germanos a contribuit cu peste 65% la numărul de clienţi atraşi in al doilea trimestru. (Alexandru Rădescu)

JOC RETRAS. După căteva săptămăni de cănd a fost lansat, jocul chinezesc "Războinicul incoruptibil", finanţat de guvern, a fost retras. Jocul online permitea internauţilor chinezi să ii ucidă virtual pe funcţionarii corupţi. Popularitatea sa foarte mare a determinat căderea repetată a server

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°