Un volum de proza scurta semnat Nicolae Merisanu poarta un titlu care nu e spectaculos, dar atrage atentia: Zeul perisabil. Volumul e eclectic, usor poate prea inegal, prozele ezita intre specii, dar cu certitudine sint legate printr-un punct comun, care le unifica si justifica impreuna: acest asa-zis „zeu perisabil“. El nu este un zeu propriu-zis, un daimon, un personaj, un spirit. E toate la un loc. De fapt, este vorba despre o noua viziune, proprie autorului, si in mod cert originala, pe care o duce la capat cu succes.
De fapt ce este volumul Zeul perisabil? Putina mitologie, putin folclor, imaginar simbolic, trimiteri livresti, teme clasice reloaded, fictiune la standarde onorabile, rescrierea unor mituri (cum este mitul cristic in Profetul). Un text care curge, proze mici, nuclee cu miez.
Personaje reconstruite, recontextualizate, arhetipuri resemantizate si subiecte adaptate. Totul repus in context actual, cu recuzita adusa la zi: de la instrumentarul stilistic pina la tipul de rezolvare a situatiilor. Texte mici, proze scurte si dense, taioase. Si peste toate acea noua, originala viziune, nu tocmai cosmica, nu tocmai pozitiva, o reinterpretare in cheie usor pesimista, fatalista si chiar de-a dreptul negativa uneori a universului, dominat de un spirit fals, neautentic, demonic – acest „zeu perisabil“ –, si a legitatilor dominate acum de un spiritual rau. O forta care e si in noi, dar si in afara noastra, dar care are un calcii al lui Ahile: perisabilitatea. in toata mitologia fortele supranaturale au fost incarcate cu tot felul de dimensiuni, li s-au atribuit tot felul de calitati si li s-au lipit tot felul de etichete. Aceasta idee de perisabilitate e un fel de denunt al fragilitatii lucrurilor si a limitelor acestora, indiferent de dimensiunea lor si de timpul lor.
„Batrinul sofer ramase indiferent la auzul acestor cuvinte. i
