De la stinga la dreapta, pe parlamentarii romani ii asteapta "vremuri grele". Si asta deoarece noua sesiune parlamentara va debuta in forta cu doua teme neplacute pentru alesii nostri: motiunea de cenzura depusa de PSD si votul uninominal. Ei bine, discutarea celor doua chestiuni nu este deloc pe placul senatorilor si deputatilor romani, indiferent de culoarea politica. In ceea ce priveste motiunea de cenzura, daca va trece, Guvernul Tariceanu II va pica, iar solutia cea mai probabila, tinind cont de declaratiile liderilor politici puternici care, chipurile, nu vor in ruptul capului sa se alieze, este declansarea alegerilor anticipate. Asadar, intrebarea este: va trece sau nu va trece motiunea de cenzura? In contextul "ingramadelii" atitor partide in opozitie, teoretic ar trebui ca initiativa PSD sa se bucure de succes. Mai exact, PLD si-a anuntat deja intentia de a vota alaturi de pesedisti, in vreme ce democratii inca o scalda. In ceea ce priveste atitudinea PD, trebuie subliniat ca doar intr-o singura eventualitate democratii ar putea vota contra motiunii de cenzura: daca PSD se leaga si de vreun fost ministru democrat ceea ce ar insemna ca, in realitate, social-democrati nu vor ca motiunea sa treaca. Daca, dimpotriva, textul in sine nu va contine nici o referire la primul Guvern Tariceanu, atunci democratii se fac de ris daca nu voteaza alaturi de PSD. Cu alte cuvinte, trecerea motiunii va aduce extrem de aproape perspectiva alegerilor anticipate pentru toti parlamentarii, care se vor vedea pusi in situatia de a pierde citeva sute de milioane de lei vechi, fiecare, din acest joc politic. Pai, tinind cont de zecile de milioane incasate lunar de un parlamentar si inmultind aceasta suma cu lunile pierdute daca se intra in anticipate, rezulta o suma pe care unii romani n-o pun deoparte intr-o viata. E limpede deci ca, mai presus de declaratii, nici unui parlamentar n