Corecţiile masive înregistrate de bursele internaţionale nu au diminuat încrederea analiştilor în potenţialul pieţelor de capital din estul Europei. Reprezentanţii East Capital, cel mai mare Corecţiile masive înregistrate de bursele internaţionale nu au diminuat încrederea analiştilor în potenţialul pieţelor de capital din estul Europei. Reprezentanţii East Capital, cel mai mare administrator de fonduri din această regiune, subliniază faptul că, pe termen lung, investiţiile pe pieţele de capital din Europa de Est au compensat reacţiile provocate pe plan local de căderile marilor burse internaţionale.
Pieţele est-europene rămân însă mai volatile decât cele occidentale. Peter Elam Hakansson, preşedintele administratorului suedez de investiţii, explică faptul că reacţiile determinate în Europa de Est de căderile burselor occidentale au fost compensate de dezvoltarea economică semnificativă a ţărilor respective.
"Adaugând acestui factor o bună diversificare a portofoliului şi mizând pe investiţii pe termen lung, fondurile axate pe ţările Europei de Est nu numai că au putut recupera în timp căderile burselor, dar au şi realizat profituri remarcabile", subliniază Hakansson.
Corecţiile înregistrate în ultimele săptămâni s-au încadrat, de această dată, în limitele celor din SUA şi Europa Occidentală. "Acesta este un fenomen nou, dar pe deplin explicabil: multe căderi ale burselor, care adesea au la bază factori emoţionali, sunt urmate de faza în care investitorii încep să analizeze raţional evenimentele petrecute, precum şi viitoarele efecte ale acestora.
În această fază, investitorii înţeleg că, spre deosebire de alte pieţe emergente, Europa de Est nu este foarte dependentă de economia americană", explică Hakasson. În ceea ce priveşte volatilitatea pieţelor bursiere la nivel mondial, analiştii de la East Capital estimează că aceasta va co