Criza financiară din Statele Unite, care începe să metastazeze spre bursele din Asia şi Europa, se în-trevedea de mult. The Economist, publicaţie britanică şi serioasă (ceea ce este cam acelaşi lucru) bombănea din noiembrie împotriva creditelor imobiliare din SUA. Această criză a pornit de la băncile care ofereau credite imobiliare persoanelor fără bonitate bancară remarcabilă. Credite doar cu buletinul! În Statele Unite, credite doar cu buletinul se acordau - se acordă - celor care vor să-şi cumpere case, nu frigidere, televizoare, aragaze. Statele Unite trăiesc pe credit. În orice altă ţară a lumii, nivelul de inegalitate din Statele Unite ar fi provocat o explozie socială, o revoluţie sau măcar răscoale: în Statele Unite, neliniştea socială e temperată de accesibilitatea universală a creditului.

În Franţa (o ştiu din experienţă proprie), pentru a-ţi deschide cont în bancă trebuie să furnizezi dovada faptului că eşti angajat, că ai salariu şi domiciliu. Ţi se va deschide un fel de cont de rînd. În Canada (tot din experienţă proprie) ţi se deschide un cont dacă intri în bancă şi ceri să ţi se deschidă un cont. A primi un credit e (probabil) la fel de accesibil. În Statele Unite nimănui nu-i este respins creditul. Cele mai proaste credite se numesc Ninja loans - neither income nor job or assets - pentru cei care n-au nici venituri, nici slujbă, nici bunuri. Dar ele sînt acordate, acordate imediat.

Aceşti proletari din sectorul serviciilor, vînzători la Wal-Mart, barmani, ospătari, baby-sitters, o lume precară pe care a descris-o Barbara Ehrenreich într-o carte devenită celebră, au început să nu-şi mai plătească creditele obţinute cu uşurinţă. Ceea ce Ford observase la începutul secolului - anume că maşinile Ford vor avea succes doar dacă muncitorii de la Ford şi le vor permite şi le vor cumpăra - este ignorat în momentul de faţă. Nu, Statele Unite nu