"America" a fost pentru mine şi, cred, pentru mulţi alţi decreţei din generaţia mea, reperul cultural utopic prin excelenţă. Sigur că nu singurul: se ştie că, în perioada altfel de tristă amintire se citea mult şi din clasici (Sandra Brown şi Danielle Steele nu ajunseseră încă la noi): în locul lor exista Colecţia "Romanul de dragoste", în care, printre alţii, puteai citi Balzac, Flaubert, Hardy... Dar "modelul american" a fost cel mai puternic pe partea plaisiristă, de divertisment: cultura populară, cîtă exista pe vremea aceea, venea pe filieră americană. Aşa s-a întîmplat cu serialele de televiziune, care, în anii â70, erau destule, precum Bewitched (Ce vrăji a mai făcut nevasta mea), Kojak, Un şerif la New York, mai tîrziu Dallas, dar şi desenele cu Mickey, Woody, Fred şi Barney, cu filmele din cinematografe şi cu muzica pop şi rock. Toate (deşi, în realitate, nu erau chiar sută la sută producţie americană) erau percepute de noi, adolescenţii izolaţi de aici, ca venind din Paradisul terestru, şi anume America. Din filme ne-am însuşit, printr-un soi de mimetism naiv, noţiuni idilice de morală (binele învinge întotdeauna răul), amor (familia ideală that lives happily ever after), frumuseţe (blonda atletică şi uşor bronzată) sau succes.
După â90, cultura populară s-a diversificat şi multiplicat, dar principala ei cale de pătrundere a fost tot cea americană. Iar în ceea ce priveşte filmele hollywoodiene, ele au rămas modalitatea cea mai la îndemînă şi ispititoare de percepere a imaginilor şi mentalităţilor americane. Una peste alta, pentru cinefilul utopic - categorie din care fac parte, cu siguranţă -, America a rămas un mit, înţesat de imagini preambalate. Să mergi în SUA (căci, e clar, la asta se referea numele generic de "America") nu putea fi altceva decît "un vis devenit realitate".
New York-ul: paradisul citadinului prin excelenţă
Pr
