Un bun prieten, care - îmi place să cred - corespunde sintagmei "spectator angajat nepopulist şi necinic" - mi-a dat acest sfat cînd i-am spus că am fost solicitat să scriu ceva despre tema stîngii şi a dreptei în politică: "limitează-te doar la ceea ce este esenţial". În cele ce urmează încerc să respect acest îndemn şi, în consecinţă, voi formula doar cîteva propoziţii. Prima dintre ele: dacă dorim să degajăm miza morală pe care o aduce cu sine confruntarea politică a celor de dreapta cu cei de stînga şi invers, atunci sîntem obligaţi să constatăm că numai de două secole - deci după Revoluţia Americană şi cea Franceză - funcţionează această dihotomie, acest conflict, această luptă între două tabere în care, la limită, pentru fiecare, celălalt este adversarul, este duşmanul, este cel care "nu are dreptate", pentru că, evident, "dreptatea nu poate fi decît de partea mea". A doua observaţie: totuşi, ideea unei politici morale ne vine de mult mai departe în timp. În fapt, ideea unei morale deschise - prezentă pentru prima dată la Profeţii poporului lui Israel, Isaia, Iezechiel şi Ieremia, formulată în plan intelectual de Socrate-Platon şi apoi de stoicii Seneca, Epictet, Marc Aureliu şi spusă cu "voce tare" în Evanghelii - va căpăta contur şi consistenţă în construcţia politică a societăţii de abia în filozofia modernă cu propunerea ei, a drepturilor universale. A treia propoziţie sună astfel: inevitabil, în istoria reală s-a confruntat, mereu şi mereu, morala deschisă a umanităţii cu morala închisă a grupurilor particulare şi, desigur, politicile corespunzătoare unui ideal lărgit de umanitate au intrat în coliziune cu cele aparţinînd unor convingeri centrate pe interese valabile pentru "mai puţini", pentru "doar noi", "pentru ai noştri" ş.a.m.d. În al patrulea rînd, tipologic şi istoric vorbind, tensiunea, nu arareori tragică, dintre morala închisă şi cea deschis