Multi dintre cei despre ale caror bloguri am scris in rubrica „Imagini virtuale“ s-au aratat surprinsi nu doar ca au avut dovada palpabila ca scriitura lor virtuala este citita, ci si ca creatiile lor on-line au primit recenzii. Acest lucru s-a petrecut indeosebi in cazul scriitorilor consacrati in spatiul hirtiei, prinsi (inca) la mijlocul distantei dintre o cultura preponderent fixa si una preponderent instabila. M-a mirat, la rindul meu, aceasta atitudine (autentica sau mimata), mai ales ca majoritatea au tinut sa-mi multumeasca. Nu asta a fost insa asteptarea mea si nici intentia de la care am plecat. in primul rind nu am avut in vedere omul, ci autorul situat la confluenta dintre blog si carte sau lucrare de arta, incercind sa incurajez atit o atitudine de promovare critica a creatiilor de pe net, cit si interesul pentru convalescenta valoare estetica. Unii au postat pe propriul blog cronica respectiva sau au atras atentia asupra ei, cu toate ca despre unele bloguri sau site-uri nu am scris laudativ. Dimpotriva, ironia cu tinta indirecta, dincolo de analiza propriu-zisa, a subzistat adesea. Inclusiv jurnalele on-line sint un produs si concomitent un proces de cultura (arta, literatura...), asa ca la ce ar fi trebuit sa se astepte autorii de bloguri? De ce le este greu respectivilor sa-si vada propriul proiect on-line drept o creatie la fel de demna de a fi recenzata precum o carte, un film sau o expozitie?

intre practica si teorie

Nu ar fi rau sa aflam mai multe de la autorii insisi despre felul cum se raporteaza la propriile bloguri, dincolo de unele marturisiri fugare de tipul: „de ce mi-am facut blog“. Pentru ca, in mare parte, se poate observa ca autorii de bloguri nu au mare incredere in propriul proiect sau chiar il considera inferior (ca imagine de sine, ca valoare sau ca miza). Si atunci, de ce se mai obosesc ei sa creeze si sa intret