Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nedelescu e corespondent de presă!

Publicat in GAZETA de SUD, joi 30 august 2007 ·

Spiritele s-au încins din nou la vârful municipalităţii din Bănie, unde primarul PD a sărit la gâtul viceprimarului PRM ca răspuns la atacurile partidului condus de Vadim.

Supărat că a fost făcut mafiot într-o publicaţie controlată de PRM fiindcă ar încerca să demită un director aliat cu Vadim, de la Compania de Apă „Oltenia“, primarul pedist al Craiovei, Antonie Solomon, şi-a vărsat năduful pe colegul său din primărie, viceprimarul peremist Gheorghe Nedelescu, despre care spune că, între altele, îl vorbeşte numai de rău şi lucrează doar la scenarii politico-administrative. „De fapt, de când este viceprimar, doar cu de-astea se ocupă. Eu am ştiut, dar am tăcut. Însă văd că el nu se linişteşte. Acum e corespondent de presă: dă informaţii şi sună presa să-l filmeze ce face el când îi păzeşte pe ăia care dau cu mătura şi să le spună ce să scrie“, a declarat Antonie Solomon la o întâlnire cu ziariştii craioveni. Primarul a mai spus că „Nedelescu e nimeni în primărie: are o jucărie la care vorbeşte tot timpul (staţia de emisie/recepţie - n.r.). O să i-o iau, să vedem cum îşi mai justifică activitatea“. Solomon este convins, de asemenea, că Vadim Tudor nici nu ştie ce face Nedelescu, fiindcă dacă ar şti ar rade organizaţia PRM din Dolj.

În replică, viceprimarul Gheorghe Nedelescu susţine că de fapt Solomon are relaţii speciale cu presa, aspect pe care i l-ar fi confirmat chiar şeful unei publicaţii din Bănie. „Normal că sun presa, că şi eu, şi ei lucrăm pentru craioveni, iar aceştia trebuie să ştie ce se întâmplă în oraşul lor. Dar să nu uite primarul că el este cel care intervine pe la anumite instituţii de presă să nu scrie despre activitatea mea în primărie. Mi-a zis chiar un redactor-şef“, a afirmat viceprimarul. „Cât despre PRM, să nu-i ducă primarul grija, că PRM şi-o duce singur“, a mai declarat Gheorghe Nedelescu.

„Pe Stamatoiu eu l-am a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 58 minute
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 28 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Cerințele lui Justin Timberlake în timpul cazării la Cluj, pentru concertul de la Electric Castle. Artistul vine cu soția sa, Jessica Biel

Gandul acum 20 minute
Justin Timberlake este unul dintre marii artiști care va concerta pe scena festivalului Electric Castle, desfășurat în perioada 16 iulie – 20 iulie 2025. Acesta ajunge în România alături de soția sa, frumoasa actriță Jessica Biel, iar cei doi vor fi

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°