- Cultural - nr. 169 / 30 August, 2007 Undeva, in scrierile sale, Mircea Eliade afirma ideea ca omul religios este un Om total. Ne-am putea intreba: de ce ? Raspunsul l-am putea aproxima raportand enuntul la alternativa contrara. Daca asa stau lucrurile, mutatis mutandum, poezia religioasa, sub rezerva ca indeplineste un minimum de exigente estetice (si, cu atat mai mult, daca aceasta conditionare estetica tine seama de conceptul lovinescian al mutatiei valorilor), ar trebui sa aiba un statut privilegiat. Poezia religioasa nu intra in inactualitate, fiindca sentimentul religios depaseste barierele timpului, este vesnic, precum vesnic este insusi Dumnezeu. Psalmii regelui David sunt mereu actuali. Tot asa, "Cantarea cantarilor". IOAN PETRAS este esentialmente un poet religios, asa cum sunt, la randul lor, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, Daniel Turcea si multi altii. Dar, intr-un fel, toti marii poeti au scris poezie cu caracter religios: Eminescu, Cosbuc, Goga, Blaga, Arghezi, Nichita Stanescu. Cat de anevoios, cu cata truda, cu cat efort de lectura, de cunoastere, in general, si cunoastere de sine, a lumii si a misterului existential, cu cata rabdare si perseverenta se formeaza un Poet si, mai cu seama, un Scriitor - desigur, presupunand existenta harului, a talentului... Cunosc primii pasi timizi, nesiguri, panditi de primejdia esecului, ai celui care avea sa devina - dupa cativa zeci de ani - poetul Ioan Petras si, cu indreptatire, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (2006). In calitate de conducator al cenaclului "Tudor Arghezi" (devenit, dupa 1990, "Elena din Ardeal"), am ales, din productia literara a inceputurilor sale, cateva secvente lirice, pe care le-am propus spre publicare cotidianului targumuresean "Steaua rosie". Era prin anii 1985-'86. Dar Ioan Petras debutase deja cu poezie in 1971, in ziarul "Unirea" din Alba Iulia. Era e