Deşi aparent, reţeta succesului implică o sănătate de fier, o slujbă bine plătită şi un partener chipeş, realitatea este alta Mulţi dintre noi consideră că fericirea este dată de
Deşi aparent, reţeta succesului implică o sănătate de fier, o slujbă bine plătită şi un partener chipeş, realitatea este alta
Mulţi dintre noi consideră că fericirea este dată de patru lucruri: o sănătate de fier, o slujbă bine plătită, un partener a cărui înfăţişare să concureze cu cea a lui Scarlet Johansson/Brat Pitt şi cel puţin o operaţie estetică.
Lucru cât se poate de greşit, ne atenţionează specialiştii care au în vedere studiile de specialitate. Cu cât cercetătorii pătrund mai adânc în tainele "psihologiei pozitive", aceştia observă că, în realitate, oamenii nu au dorinţe atât de exagerate.
Specialiştii consideră că avem o constantă nevoie de metode care să ne ridice moralul şi care să ne crească nivelul "chimicalelor fericirii" din organism.
Exerciţii fizice
"Studii repetate au arătat că activităţi precum alergatul, înotul sau tenisul sunt asociate cu creşterea semnificativă a nivelului endorfinelor (neurotransmiţători cu efect similar morfinei)", afirmă dr. Timothy Sharp, directorul Institutului Happiness din Sydney.
Sentimentul de mulţumire şi de fericire pe care îl resimţi după ce faci exerciţii poate rezista chiar şi jumătate din zi, dacă exerciţiile seamănă în intensitate cu cele de aerobic şi nu cu o plimbare în parc. Exerciţiile îmbunătăţesc de asemenea şi funcţionarea sistemului cardiovascular. "Aceasta poate fi o veste îmbucurătoare pentru cei care se simt mai abătuţi sau trişti.
Există dovezi că persoanele care suferă de depresie au o circulaţie slabă în zona frontală a creierului", a afirmat dr. Joseph Ciorciari, de la Institutul de cercetare a activităţii cerebrale, din cadrul Universităţii din Melbourne. Cu t