Tactica selecţionerului Gheorghe Tadici şi presiunile făcute la Federaţia Română de Handbal au dat roade în cazul Tolnai. Handbalista de la HC Zalău, care semnase un contract şi cu Rulmentul Braşov, a fost suspendată numai o lună de Consiliul de Administraţie, după ce Comisia de Disciplină dictase o sancţiune de opt luni. Amenda jucătoarei a fost mărită însă de la 20 de milioane la 50 de milioane de lei vechi, iar decizia este considerată justă de Tadici: „Am spus-o şi înainte de Consiliul de Administraţie, Talida a greşit şi trebuia să plătească pentru ca altă dată să fie atentă ce semnează, să nu se mai joace. Mă bucur că o vom putea folosi la Campionatul Mondial“.
În cazul în care Luminiţa Huţupan Dinu se va ţine de cuvânt şi va renunţa la activitatea competiţională la finalul acestui sezon, Talida va fi, probabil, prima opţiune pentru campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Universitatea Jolidon Cluj-Napoca este lider al Ligii Naţionale din sezonul 2007-2008, ardelencele trecând ieri, cu scorul 29-23, de Rapid CFR Bucureşti. La Jolidon nu a evoluat Carmen Amariei Lungu, care vrea să plece la Rulmentul Braşov. Tactica selecţionerului Gheorghe Tadici şi presiunile făcute la Federaţia Română de Handbal au dat roade în cazul Tolnai. Handbalista de la HC Zalău, care semnase un contract şi cu Rulmentul Braşov, a fost suspendată numai o lună de Consiliul de Administraţie, după ce Comisia de Disciplină dictase o sancţiune de opt luni. Amenda jucătoarei a fost mărită însă de la 20 de milioane la 50 de milioane de lei vechi, iar decizia este considerată justă de Tadici: „Am spus-o şi înainte de Consiliul de Administraţie, Talida a greşit şi trebuia să plătească pentru ca altă dată să fie atentă ce semnează, să nu se mai joace. Mă bucur că o vom putea folosi la Campionatul Mondial“.
În cazul în care Luminiţa Huţupan Dinu se va ţine de cuvânt şi va renunţ