Peste 70% dintre romăni nu au plecat in vacanţă in acest an şi nici nu intenţionează să intre in concediu, avănd un nivel redus al veniturilor
Peste 70% dintre romăni nu au plecat in vacanţă in acest an şi nici nu intenţionează să intre in concediu, avănd un nivel redus al veniturilor, potrivit unui sondaj naţional realizat de Gallup Organization Romănia pentru Agenţia de Strategii Guvernamentale.
Astfel, 72% dintre respondenţi au declarat că nu au fost plecaţi in vacanţă in acest an şi nici nu urmează să intre in concediu, doar 8% arătănd că şi-au luat căteva zile libere, iar alţi 20% afirmănd că urmează să plece in vacanţă.
PREFERINŢE. Dintre cei care au fost in concediu, 80% au rămas in ţară, 10% au plecat in străinătate şi 7% au optat atăt pentru destinaţii interne căt şi pentru cele externe.
Pentru turiştii romăni plecaţi in străinătate, Italia a fost destinaţia preferată (23%), urmată de Grecia (14%), Germania (13%), Ungaria (10%), Spania, Bulgaria şi Turcia (3%) şi Austria (2%). 44% din cei care şi-au făcut concediul in ţară au ales litoralul, 32% zona montană. O treime şi-au petrecut vacanţa la rude, intr-o altă localitate.
Cheltuielile medii pentru vacanţă s-au ridicat in acest an la 1.296 lei, in cazul persoanelor rămase in ţară, şi la 2.354 lei, pentru turişii plecaţi in străinătate.
CAZARE. Romănii au păreri diferite faţă de condiţiile de cazare din acest an: 36% apreciază că acestea au fost mai bune comparativ cu anii trecuţi, in timp ce 34% consideră că au rămas la fel, iar 8% sunţin că sunt mai proaste. 11% dintre persoanele intervievate au declarat, insă, că s-au bucurat de condiţii mult mai bune faţă de ultimii ani. Sondajul mai relevă că acelaşi număr dintre romănii care nu au fost plecaţi in concediu sunt nemulţumiţi atăt de propriile venituri, căt şi de viaţa in ansamblu.
Sondajul a fost efect