Prin gentileţea unui coleg de redacţie, am primit recent un teanc vechi din celebra l'Illustration, revistă franceză care se vindea şi în România. Cele mai multe numere erau din perioada interbelică. Câteva semne de hârtie rupte neglijent şi îngălbenite de ani arătau locurile care i se păruseră importante cuiva, cândva. Am mers pe urma lor. La unul din ele am dat peste cele 28 de candidate pentru concursul Miss Univers din anul 1932. Am înţeles curând de ce erau marcate paginile cu pricina: printre candidate se afla şi o Miss Roumanie, Lilian (sic) Delescu. Împreună cu câţiva colegi, femei şi bărbaţi, am comentat imaginile, stabilindu-ne topul personal. Trebuie să spun că multe dintre observaţii au fost răutăcioase, dar, la urma urmei, când candidezi pentru titlul de cea mai frumoasă femeie din lume îţi asumi din start asta. Fără această premisă presupun că ne-am fi abţinut, măcar pentru că, în lumea scriitorilor, avem pretenţia de a şti cât de înşelător poate fi aspectul exterior. M-am amuzat să constat acum că remarca lui Mircea Cărtărescu din De ce iubim femeile - şi cu care sunt de acord: că rareori femeile şi bărbaţii vor avea aceeaşi părere cu privire la frumuseţea unei femei - se infirma sistematic, poate pentru că era vorba doar de chipuri.

Tuturor ni s-a părut că Miss Italia ar merita locul I. Miss Franţa ne-a amintit de vedetele de filme siropoase, unul a remarcat că Miss Germania e frumoasă şi aduce puţin cu o suedeză, poate cu Ingrid Bergman şi, la fel, Miss Rusia a primit aprobări de la toată lumea. Algeria a plăcut în special bărbaţilor. La Miss Polonia femeile au socotit că seamănă cel mult cu o florăreasă, bărbaţii au fost mai răi. Distinsă şi mai frumoasă decât Lady Diana ni s-a părut englezoaica anului 1932. La celălalt capăt al topului, candidate la "zmeurade aur", se afla domnişoara "Yougoslavia" ("oribilă", "tristă rău", "boccie, banal