A scrie despre politologul şi ziaristul britanic John Laughland nu este o întreprindere lipsită de oarecare îndrăzneală, pentru că personajul se bucură - constat de pe Internet - de o anumită contestare, datorită publicaţiilor sale foarte nonconformiste. Vâlvă a produs în Apus mai întâi cartea sa din 1997, The Tainted Source: The Undemocratic Origins of the European Idea, care avea să vadă lumina tiparului patru ani mai târziu şi în limba franceză, sub un titlu mai blând, cel menţionat în nota de subsol a rândurilor de faţă. Cartea a cunoscut, de asemenea, versiuni în spaniolă, cehă şi poloneză. Dacă ar fi fost vorba doar de o "provocare", care să servească de fapt adepţilor părţii supuse criticii, cum te-ar face să crezi coperta versiunii în franceză, cartea nu ar merita, fără îndoială, atenţie. Aceeaşi poziţionare critică cu obstinaţie a autorului, în luările de poziţie din anii următori, ar putea arunca, de asemenea, o atare suspiciune. Enumerarea titlurilor publicate, conţinută în articolul care îi este consacrat în enciclopedia virtuală Wikipedia, este elocventă în acest sens: The Death of Politics. France under Mitterrand (Londra, 1994), Le tribunal pénal international: Gardien du nouvel ordre mondial (Paris, 2003), Israel on Israel (în colaborare; Londra, 2006), Travesty: the Trial of Slobodan Milosevic and the Corruption of International Justice (Londra, 2007), A History of Political Trials (Oxford, 2007), Schelling versus Hegel: from German idealism to Christian metaphysics (Ashgate, 2007). Textele care pot fi citite pe Internet, apărute în periodice importante din Occident, exprimă şi ele de obicei poziţii hipercritice faţă de situaţia politică din Uniunea Europeană şi faţă de politica externă americană. întrebarea este dacă nu cumva această opoziţie sistematică riscă să se autocompromită. Cât este ea, de fapt, de justificată de realitatea faptelor? Chestiu