Rudele romului mort au vrut sa il linseze pe agresorul de 39 de ani din Timisoara.
Un timisorean de 39 de ani a decis sa isi faca singur dreptate in disputele pe care le avea cu vecinii sai de etnie roma. Ieri dimineata, Costica Andronache a intrat in casa lui Ion Molnar, pe o strada din cartierul Fratelia, aflat la periferia Timisoarei, si s-a certat cu Constantin Viorel, de 32 de ani, reclamand ca muzica este data prea tare. Romanul l-a atacat pe Viorel si l-a injunghiat in zona gatului, jandarmii precizand ca arma cu care l-a atacat ar fi fost o toporisca. Andronache s-a intors in casa lui, dar a fost atacat de rudele ranitului, asa ca Andronache a revenit in curtea tiganilor si l-a injunghiat si pe fratele ranitului. Ion Molnar, de 31 de ani, a reusit sa fuga din curtea sa si a murit in curtea altei case din cauza ranilor grave pe care le avea in zona ficatului.
Tipetele si urletele femeilor si ale copiilor au alarmat vecinii din blocurile din zona. Urmatorul incident a fost la sosirea ambulantei, rudele victimelor sechestrandu-i pe medici, care au reusit sa plece cu greu de la fata locului pentru a-l duce pe ranit la Spitalul Judetean. In zona au aparut si echipajele DPIR, pentru ca in fata casei s-au adunat cateva zeci de romi pregatiti sa il linseze pe roman. "In fiecare zi ii auzeam ca se cearta, era mereu scandal la casa aceasta", spuneau vecinii de la blocurile de peste drum.
Mascatii au reusit sa tina situatia sub control pana cand agresorul a fost scos din casa si dus la sectia de politie pentru audieri. Trupul lui Molnar a fost dus la morga Spitalului Judetean din Timisoara, asa ca rudele s-au mutat acolo pentru a cere cadavrul. Ele au fost oprite de fortele de ordine sa nu intre in spital. Constantin Viorel, de 32 de ani, a fost operat si este in stare stabila.
Rudele romului mort au vrut sa il linseze pe agresorul