Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 STUDENTI CU BURSE "ERASMUS", SUSTINUTI DE CONSILIUL JUDETEAN MURES

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 31 august 2007 ·

- Diverse - nr. 170 / 31 August, 2007 Consilierii judeteni au aprobat, in sedinta ordinara de ieri, acordarea a cate 400 de euro pentru 16 studenti mureseni care au obtinut, in anul universitar 2007 _ 2008, burse "Erasmus" la facultati din Uniunea Europeana. Pentru a putea veni in ajutorul tinerilor studiosi, Consiliul Judetean (CJ) a fost nevoit sa modifice hotararea emisa in luna iunie a.c., in sensul folosirii termenului de "sprijin financiar", in locul celui de "bursa permanenta", deci o modificare de forma, nu de fond, fara ca studentii sa fi avut de suferit. Surprinzator este faptul ca, desi a fost aprobat un numar de 20 de astfel de ajutoare (banii respectivi urmand a fi folositi pentru cheltuieli de deplasare in strainatate), la CJ nu au fost depuse decat 17 cereri. Cum in Regulamentul de acordare a sumelor nu a fost prevazut niciun plafon privind veniturile pe membru de familie, 16 dintre dosare au fost aprobate indiferent de castig. Totusi, pentru anul viitor, domnul Lazar Ladariu, membru in Comisia de cultura, a propus modificarea Regulamentului in asa fel incat prin acest ajutor financiar sa fie sustinuti, in primul rand, studentii proveniti din medii modeste, urmand ca venitul familiei sa devina criteriu de selectie a dosarelor. Luarea deciziei in cel de-al 17-lea dosar depus a fost amanata pentru saptamana viitoare, intrucat s-a considerat necesara o noua verificare a actelor in cazul respectiv. Pe langa bucuria facuta celor 16 studenti, sedinta CJ de ieri aduce si alte vesti bune, acestea reiesind din rectificarea "pozitiva" de buget de 25,49 milioane de lei, la care se adauga suma de 14,5 milioane lei primiti, tot ieri, de la Guvern, pentru repararea drumurilor judetene. Vom reveni. LUCRETIA POP - Diverse - nr. 170 / 31 August, 2007 Consilierii judeteni au aprobat, in sedinta ordinara de ieri, acordarea a cate 400 de euro pentru 16 studenti muresen

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 40 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon, omul de afaceri acuzat că a retras ilegal miliarde de ruble din Rusia, reținut în Marea Britanie. Va fi extrădat în Republica Moldova

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat de Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a 126 miliarde de ruble, a fost reținut în Marea Britanie, a anunțat Procuratura Republicii Moldova. „La 13 marti

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum 59 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum o ora
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum 59 minute
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°