În ianuarie 2005 istoricul Andrei Pippidi a publicat în revista "Idei în dialog" (anul II, nr. 1) un articol polemic a cărui miză îi depăşea de fapt, şi cu mult, obiectul. Era intitulat "Prezumţia de nevinovăţie" şi conţinea o serie de observaţii critice despre un articol al lui Stelian Tănase, "Henri Barbusse la Bucureşti", apărut în aceeaşi revistă cîteva luni mai înainte ("Idei în dialog", anul I, nr. 1, octombrie 2004). Dar Stelian Tănase a preferat, dacă nu mă înşel, să nu răspundă. Cel puţin direct. Articolul despre călătoria lui Barbusse la Bucureşti fusese în realitate un fragment dintr-un capitol al cărţii lui cu titlu argotic "Clienţii lu' tanti Varvara", ce avea să fie scoasă în acelaşi an 2005 la editura Humanitas, iar în volum a fost reprodus fără modificări, ceea ce ar putea fi socotit un răspuns indirect. In lipsă de interlocutor, Andrei Pippidi nu a continuat.

A fost o pierdere. O pierdere pentru disputele din România pe teme istorice. O eventuală confruntare Stelian Tănase - Andrei Pippidi ar fi opus două figuri importante ale vieţii intelectuale şi publice româneşti de după 1989.

Ambii fuseseră proiectaţi, imediat după răsturnarea din decembrie 1989, în prim-planul scenei publice pe care evoluau intelectualii patetic angajaţi în lupta postcomunistă împotriva comunismului. Ambii aparţineau aceleiaşi tabere politico-ideologice, dacă nu chiar şi aceleiaşi grupări. Ambii avuseseră la începutul anilor '90 convingeri sau măcar atitudini pro-monarhice deschis exprimate.

Existau, desigur, şi diferenţe, unele considerabile. Andrei Pippidi era în momentul schimbării de regim un reputat istoric profesionist, Stelian Tănase ieşea dintr-o marginalitate literară învecinată cu obscuritatea. Primul şi-a extins suprafaţa recunoaşterii publice dincolo de mediile de specialitate, fără însă a-şi părăsi profesiunea şi totodată fără a deveni vreodată po