Să trecem în revistă şi alte trăsături ale totuşi îndeajuns de vitalului Mihail Sebastian, care-şi contabilizează stările cu o scriptică scrupulozitate. Autorul Femeilor declara că scrie greu, încă din perioada lipsită de restricţii a anilor '30: "Am scris ieri toată după-masa, am scris şi azi-dimineaţă. Merge foarte încet. Fiecare frază îmi ia un timp enorm ". Sau cu explicitări ce denotă o inefabilă "răspundere" a textului emis: "Scriu greu, cu nenumărate piedici, cu multe ezitări şi cu o permanentă teamă de a-mi exceda gîndurile; căci o eroare de expresie este o dublă păcăleală, în primul rînd pentru că spune altceva decît trebuie şi, în al doilea rînd, fiindcă te leagă de ceea ce greşit ai spus". Scrisul dificultuos se agravează în anii '40, cînd războiul şi consecinţele sale declanşează "o catastrofă": "Mi-e necaz pe mine că scriu atît de prost (ar trebui poate să nu mai scriu deloc, într-un moment în care nu mă pot controla), dar e nevoie de a spune, de a striga, de a elibera - măcar prin urlet - ceva din oribilul meu coşmar". Ciudat, autorul Stelei fără nume pe care-l recitim cu satisfacţie pentru percutanţa, flexibilitatea, culoarea scriiturii se plînge că vocabularul i-ar fi "sărac", că-l urmăreşte "cîte un cuvînt de care nu mai pot să scap şi căruia nu ajung să-i găsesc echivalente. Romanul întreg la care lucrează i se prezintă grevat "nu de cuvinte, dar de întorsături de frază, repetate de zeci de ori". Consideră că-ţi poate imputa nu mai puţin decît "o gravă lipsă de imaginaţie şi de invenţie, nu atît în privinţa incidentelor propriu-zise (care uneori sînt destul de îndrăzneţe, ba chiar pe ici pe colo puţin trase de păr), dar mai ales lipsă de invenţie în vocabular, în expresie"! în fine! Remarcabilul interes pentru muzică al lui Sebastian îl apropie de Cioran. Profitînd de apariţia recentă a radioului, se deprinde a scrie pe fond muzical: "Radioul e desc