Intr-una din discuţiile care se leagă in tramvai, cănd afară e arşiţă şi inăuntru iad, o femeie din popor spune, cu aerul că dă o replică nimicitoare unui călător coborăt cu două staţii mai devreme: "Da, dar romănii sunt mai inteligenţi".
Ca şi "romănul s-a născut poet", ideea aceasta de larg consum, privitoare la indicele de inteligenţă ridicat al romănului, ne obligă la o intrebare: e oare isteţimea o virtute mai importantă decăt disciplina? Fiindcă multe putem zice despre noi, dar nu şi că am fi o naţie, ca nemţii, in cultul disciplinei. Cănd insişti cu astfel de intrebări apare riscul de a afla nişte răspunsuri care-ţi pot da peste cap un intreg mod de a vedea viaţa. Căt de inşurubată in conştiinţa noastră e ideea că muncitorul trebuie să fie şi inteligent vedem doar cănd ne judecă felul de a fi alţii. Străinii, care investesc la noi, observă că nu muncim organizat, că suntem toţi isteţi, cănd mai folositor ar fi să fim disciplinaţi, să ne ţinem de un plan.
Cănd l-am intrebat, in Canada, pe un director de fabrică despre creativitatea muncitorilor săi, acesta a părut să nu inţeleagă intrebarea. Punăndu-i-o a doua oară, mai dezvoltat, cu amintirea ideii colectiviste din industria noastră de dinainte de 1989, că produsele trebuie să dovedească şi creativitatea clasei muncitoare, directorul mi-a zis că pe muncitorul care are păreri de orice fel despre obiectul pe care il fabrică il dă imediat afară. Secretul productivităţii, mi-a spus directorul, e in conduita angajatului. Muncitorul trebuie să-şi facă treaba numai o dată şi numai in felul in care s-a convenit. De asta are grijă supraveghetorul. Prin urmare, nu maistrul, nu un inginer, nu şeful de secţie sau patronul, ci supraveghetorul. El e atent ca treaba să se facă numai o dată şi cum e stabilit. Pe supraveghetor nu trebuia să-l dea deşteptăciunea afară din casă.
@N_P
