Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga naţională, la al 50-lea sezon

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 31 august 2007 ·

De mâine începe oficial cea de-a 50-a ediţie a primei ligi la handbal feminin. Prima ediţia a început în primăvara lui 1959, în sistem de grupe pe regiuni, înter-regiuni şi apoi zonă şi finală. Sistemul divizionar a început din toamna lui 1959, cu prima parte (turul) pe final de an, iar returul în primăvara următoare, cum are loc şi astăzi. Derularea campionatului a avut mai multe sisteme, cu 10, 12 şi mai nou 14 echipe tur-retur, după care urma împărţirea pe criterii valorice, locurile 1-6 (elita), pentru cucerirea titlului şi stabilirea echipelor ce urmau să evolueze în Europa. Din ediţia a 40-a campionatul a primit o nouă de numire. De la divizia A s-a trecut la denumirea de Liga Naţională, iar divizia B (divizia secundă) se numeşte divizia A.

Dacă ne întoarcem în timp, campionatul de handbal în „7”, a urmat campionatului de 11 jucătoare, disputat pe terenul de dimensiunile celui de fotbal. Primele şase ediţii au revenit formaţiilor medieşene, Kares, IRTI şi Record. Timp de patru ediţii din 1959/1960 şi până în 1963/1964, când acest sport a fost desfiinţat, s-a mers în paralel.

Din sezonul 1977/1978 s-a introdus o a doua competiţie, de sine stătătoare, „Cupa României”, competiţie care fiinţează şi în momentul de faţă.

Doar 10 echipe

au cucerit laurii de

campioni

De-a lungul celor 49 de ediţii disputate până în prezent, 10 echipe au reuşit să se încununeze cu laurii de campion. Pe primul loc se află Oltchim Rm. Vâlcea (se intitula anterior „Chimistul”), cu 13 titluri, urmată de Ştiinţa (fosta „Universitatea”) Timişoara, cu 10 titluri, Ştiinţa Bacău, cu 9 locuri, Rapid Bucureşti (care a cucerit şi o Cupă a Campionilor Europeni), cu 3 titluri, Rulmentul Braşov şi IEFS Bucureşti cu câte două titluri, precum şi Mureşul Tg. Mureş şi Progresul Bucureşti, cu câte unul.

Din cele 10 campioane, trei nu mai sunt în activitate

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum 22 minute
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

La sfârșit de an, românii ar putea avea două minivacanţe. Câte zile libere vor fi în 2025

Adevarul acum o ora
Crăciunul şi Anul nou cad în acest an în mijlocul săptămânii, astfel că la nivel guvernamental s-ar putea stabili câteva zile libere în plus, pentru a face punte cu weekendurile.

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°