La noi

De ziua nunţii se leagă unele dintre cele mai frumoase tradiţii româneşti. Din păcate, mare parte dintre acestea se mai respectă doar în unele zone ale ţării şi mai mult la sate. Mirii se îmbracă în costum popular tradiţional. Mireasa îşi croieşte singură cămaşa şi o brodează cu roşu, ca să nu i se facă vrăji. Mireasa este îmbrăcată şi pieptănată de naşă: i se pun flori în păr, lână sau panglică roşie. Mirele este bărbierit de un prieten apropiat, gest simbolic al pregătirii pentru viaţa de familie.

El trebuie să stea pe un scaun, cu bani sub picior şi să nu-l lase pe lăutar să îi ia. Nuntaşii dansează hora miresei la ea acasă, iar soacra mică împarte cadouri naşilor şi socrilor mari. După ce iese din casă, se împarte turta miresei, după ce se rupe în patru, deasupra capului. Mireasa trebuie să arunce bucăţile din colac în cele patru zări, iar cei care le prind şi mânâncă din ele vor avea noroc. Alaiul merge spre biserică pe jos, sau în căruţe ornate cu flori roşii şi ţesături tradiţionale.

La alţii

Mireasa japoneză are cinci straturi de haine- tradiţionalul kimono. Mireasa poate avea un veşmânt nou, sau îl poate purta pe cel în care s-a căsătorit mama ei. Kimonoul trebuie să fie lung, în culori vii, de preferinţă roşu, cu broderii complicate făcute cu fire preţioase. Coafura miresei este impozantă, cu ornamente bogate. De nelipsit este evantaiul, simbol al rafinamentului şi eleganţei. Mirii japonezi se cunosc abia după ce căsătoria a fost stabilită. Mireasa nu poate ridica ochii din pământ până după ceremonia de căsătorie. Atunci ea devine stăpâna casei.

Mireasa chineză poartă straie lungi ornate cu motive specifice: dragon sau diferite păsări. Mireasa pleacă singură la casa mireului, într-un scaun purtat. Mirii rostesc o rugăciune în faţa strămoşilor, amestecă vinul din două cupe şi îl beau, după care petrec până dimineaţ