Salarizarea personalului, promovarea pe bază de „pile” şi birocraţia excesivă sunt principalele motive care conduc şi întreţin corupţia în rândul personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Aceste concluzii reies dintr-un studiu dat ieri publicităţii.
Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a realizat un studiu, în rândul personalului MIRA, referitor la corupţia din rândul acestuia, în cadrul căruia au fost analizaţi nouă factori care ar putea influenţa acest fenomen. Astfel, au fost luate în calcul: existenţa unor cazuri de corupţie nesancţionate; exemplul oferit de colegi; selecţia la intrarea în sistem; promovarea pe bază de pile; influenţa politicului; educaţia necorespunzătoare a personalului; legislaţia deficitară; nivelul salarizării şi birocraţia excesivă.
Dintre aceşti factori, cei mai mulţi poliţişti intervievaţi au indicat nivelul salarizării (33.61%) şi promovarea pe bază de „pile” (27,99%), precum şi birocraţia excesivă (21,43%) ca factori care contribuie la proliferarea corupţiei. Educaţia necorespunzătoare sau legislaţia deficitară nu sunt considerate ca fiind cauze importante ale actelor de corupţie ale personalului MIRA.
În ceea ce priveşte existenţa unei legislaţii deficitare, faptul că cei mai mulţi dintre funcţionari nu sunt de acord cu această afirmaţie conduce la concluzia că nu există deficienţe importante referitoare la actele normative anticorupţie, mai ales că eşantionul este compus din reprezentanţi ai unei instituţii de aplicare a legii.
Potrivit studiului, din punct de vedere al eficienţei măsurilor preventive, pe primele locuri se situează „sancţionarea cu promptitudine a celor care săvârşesc fapte de corupţie” (61,67% din respondenţii la întrebare) şi creşterea nivelului salarizării personalului MIRA (58,56%), urmate de educarea personalului (47,83%), educarea cetăţenilor pentru a nu ofe