Canicula a revenit. Oamenii politici s-au întors din vacanţe petrecute prin ţările reci. Partidele au revenit la vechile întîlniri în care ridică problemele ţării şi le lasă acolo. Parlamentul îşi revine şi el în simţiri după hibernarea din fiecare vară. Guvernul revine la proiecte de legi după ce s-a delectat cu ordonanţe. Românul obişnuit s-a întors din concediul în care n-a plecat. Hagi s-a întors la Steaua de la care Becali l-a vrut plecat. Olăroiu e şi el pe punctul să se întoarcă de prin ţări arabe la Steaua de la care a fost alungat.

Dacă am mai avea un pic de duh cetăţenesc în noi, toate aceste întoarceri ne-ar umple inima de bucurie şi ne-am pune pe benchetuit. Sînt aproape sigur că nu veţi înţelege de ce. Dacă l-aţi citit pe Coelho în loc să citiţi Biblia, e firesc să fi uitat (sau, iertaţi-mă dacă greşesc!) să nu fi auzit niciodată de parabola întoarcerii fiului risipitor. Ei bine, fiul cel rău, risipitor şi leneş, lăudăros şi fără suflet, exact ca un om politic român din tranziţie, şi-a luat partea din averea cuvenită (aici el se deosebeşte de politician, care a luat totul) şi a făcut-o praf pe unde s-a nimerit să ajungă. Sărac lipit, s-a întors în ţara lui, la familia lui, şi a fost primit cu braţele deschise de un tată înţelept şi iubitor care i-a pus la picioare tot ce mai avea şi a tăiat mielul cel gras. Doar că fratele fiului, acela care s-a întors fără să plece (la fel ca românul obişnuit), n-a priceput gestul tatălui şi s-a simţit nefericit în fidelitatea lui, în constanţa lui, în iubirea lui filială nedezminţită.

ßi noi, în loc să ne bucurăm de întoar­cerea tuturor fiilor noştri risipitori - politicieni, parlamentari, miniştri, oameni de afaceri - şi să tăiem turmele de miei, viţei, purcei şi pui de găină (alimentaţia noastră nu mai este la fel de restrictivă ca aceea din Orientul Apropiat al Bibliei) - ne punem pe criti