Adrenalina şi suspansul sunt, la Pro Tv, reperele toamnei. Tonul schimbărilor e dat de noua grafică Pro Tv. Plină de umor, de fete frumoase şi băieţi curajoşi, grafica va debuta pe 7 septembrie. Regizorul este celebrul Eli Sverdlov, care a făcut echipă cu directorul de imagine Avi Karpick. Sverdlov a regizat peste 400 de clipuri publicitare pentru cele mai cunoscute branduri din lume şi a primit numeroase premii. Printre ele, premiul pentru reclamă în serviciul public la Festivalul de la Cannes 2002. În grafica gândită în culorile televiziunii din Pache Protopopescu, roşul reprezintă culoarea vieţii reale, verdele înseamnă performanţă, gazonul pe care se obţin marile victorii, iar albastrul este divertismentul în stare pură.
Serialul american care a generat un fenomen pe plan mondial debutează pe 10 septembrie, în exclusivitate pentru România. Telespectatorii au întâlnire în fiecare luni, de la ora 23.15, cu ”Prison Break”. Considerat cel mai de succes proiect al momentului, serialul a câştigat în 2006 premiul People’s Choice pentru cel mai bun serial şi este dublu nominalizat la Globul de Aur în 2006. Tot din 10 septembrie, Pro Tv aduce o altă premieră pentru România: „Supernatural - Aventuri în lumea întunericului” - un serial cu întâmplări paranormale, de luni până joi, de la ora 00.15. „Supernatural” este povestea lui Sam (Jared Padalecki) şi a lui Dean (Jensen Ackles), doi fraţi uniţi de acelaşi destin. Ei călătoresc prin pustiul câmpiilor americane pentru a găsi şi a ucide cele mai înfricoşătoare creaturi ale întunericului, de care oamenii au auzit doar din legende.
La Pro Tv revine din 16 septembrie „Rebel în California”. Cea de-a treia serie aduce românilor personaje noi, dar şi povestea dispariţiei Marissei Cooper, interpretată de Mischa Barton. În fiecare duminică după-amiază, de la ora 15, telespectatorii se vor putea întâlni cu prota