Bolivienii vor să transforme Salar de Uyuni, cea mai mare întindere de sare din lume, într-un loc primitor. Autorităţile boliviene au lansat un plan de "exploatare turistică" a celui mai Bolivienii vor să transforme Salar de Uyuni, cea mai mare întindere de sare din lume, într-un loc primitor.
Autorităţile boliviene au lansat un plan de "exploatare turistică" a celui mai mare deşert de sare din lume, Salar de Uyuni. Folosită până acum doar pentru extracţia de sare, zona are un potenţial turistic care va putea fi valorificat prin atragerea amatorilor de exotic şi aventură.
Situat la o altitudine de aproape 3.600 de metri, pe podişurile vaste din sud-vestul Boliviei, în imediata vecinătate a Anzilor, Salar de Uyuni se întinde pe o suprafaţă de peste 10.000 de kilometri pătraţi. Alb ca o pagină nescrisă, deşertul de sare se contopeşte cu cerul, singurele pete de culoare fiind vârfurile muntoase purpurii din depărtare.
În urmă cu 40.000 de ani, în această zonă era un lac sărat. În timp, aerul uscat şi rarefiat din Munţii Anzi a provocat evaporarea apei. Dispariţia acesteia a lăsat în urmă munţi imenşi de sare. Anual, minerii, altădată singurii locuitori ai deşertului, extrag de aici 25.000 tone de sare din totalul de 10 miliarde de tone disponibile. Inspiraţi de grupuri de turişti occidentali dornici de vizitarea unor locuri mai puţin cunoscute, bolivienii au lansat proiectul turistic din Salar de Uyuni prin construirea unui hotel din blocuri de sare.
Popularizarea zonei se face prin organizarea unor tururi de trei-patru zile, la un preţ destul de mic, între 65 şi 80 de dolari. Însă acesta va creşte cu siguranţă de îndată ce condiţiile de cazare se vor îmbunătăţi. Drumul prin deşert se parcurge într-un jeep şi nu este recomandat celor care au probleme cu adaptarea la altitudini mari, deoarece în unele zone vârfurile muntoase depăşesc 5.500 de