Utilizarea câmpurilor magnetice cu rol terapeutic are o istorie îndelungată, acestea fiind întrebuinţate încă din antichitate (China, Japonia, dar şi pe teritoriul Europei).Este ştiut faptul că egiptenii purtau bijuterii magnetice pentru a-şi menţine tinereţea şi frumuseţea, iar de curând s-a descoperit că gustul unor alimente poate fi modificat cu ajutorul câmpurilor magnetice. Magnetoterapia contemporană s-a dezvoltat imediat după al doilea război mondial, când au fost introduse în tratament câmpurile magnetice sau electromagnetice. Au fost utilizate mai întâi în Japonia şi apoi în unele ţări europene (România şi foste ţări sovietice). În perioada 1960-1985, în aproape toate ţările europene s-au produs aparate care dezvoltau diverse sisteme magnetoterapeutice proprii. În prima carte despre magnetoterapie publicată în 1982, de N. Todorov, se vorbeşte despre primul studiu în Bulgaria, care sintetizează efectele câmpurilor magnetice pe 2.700 de bolnavi cu indicaţii în 33 de boli. Începând cu anul 1970 apar metode de tratare a fracturilor cu tendinţe reduse de formare a colosului osos prin semnal bifazic şi frecvenţe joase. Tehnica admisă în Statele Unite ale Americii, care după zece ani s-a extins ca indicaţie, este cea a câmpului magnetic pulsat cu radiofrecvenţe. Se foloseşte în tratamentul durerii sau al edemului din ţesuturile superficiale. Astăzi este unanim admis faptul că aceste câmpuri electromagnetice slabe ca intensitate sunt capabile să iniţieze procesul de vindecare în diverse afecţiuni, inclusiv în scopul suprimării durerii, în boala Parkinson. Procesul se realizează prin utilizarea concomitentă a unui câmp magnetic static şi a unui câmp magnetic care variază în timp ca frecvenţă şi formă de undă.

Afecţiuni care se tratează prin terapia cu magnet Câmpul magnetic reprezintă spaţiul din jurul magnetului în care acţionează puterea magnetică. Aceas