Sunt personaje care există şi astăzi, dar care aparţin şi trecutului. În aceleaşi haine zdrenţuite, emanând uneori acelaşi miros supărător, şi-au schimbat doar înfăţişarea. Poartă însă acelaşi nume - nebunii străzilor.Sunt personaje care aparţin vremurilor în care au trăit, sunt nebunii de odinioară, care făceau deliciul audienţei. Fiecare vine cu povestea lui de viaţă, întotdeauna tristă. Printre ei şi Florea (Nebunul), „un personaj cu totul ieşit din comun, un nebun liniştit, care aducea în peisajul Craiovei de altădată o notă aparte“, după cum mărturisesc Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu în „Craiova, mon amour“. Prezentarea continuă: „Înalt, slab, bântuit de o logoree greu de stăpânit, neglijent îmbrăcat, îşi făcea veacul pe străzi, abordând trecătorii“. Era un împătimit fan al fotbalului, îl întâlneai la fiecare partidă, chiar şi la antrenamente. Avea acelaşi repertoriu: „Hai, Craiova, ai noştri bat!“. „Era un apropiat al fotbaliştilor de la care ciupea (fără să ceară) câţiva lei, cu care-şi ducea zilele. O sursă de venit îi aduceau elevii de la liceele craiovene („Să trăiţi, domn’ elev, să vă văd student! Ai noştri bat!“)... Nebun, nebun, dar Florea avea o memorie cu totul ieşită din comun. Cânta şi spunea cuplete din programele grădinilor de vară, făcând deliciul auditorilor. Când era în zi bună, declama în întregime „Luceafărul“, cu participare sufletească aparte, lăsându-şi mut auditoriul“. Lumea îl privea cu simpatie, avea grijă şi de confraţii săi, nebuni ai străzii, Mitiţă Cofetarul, doamna Grecu, fosta patroană a unei fabrici de nasturi, Ţipi Porubski, spunând celor ce-i priveau curios, dezaprobator: „Doamnelor şi domnilor, fiţi filotimi. Sunt nebunii noştri!“. Dar, într-o zi, Florea, suporterul onorific cu intrarea liberă la orice meci, desculţ şi tuns, a dispărut. Câţiva tineri, care văzuseră în persoana inofensivului nebun o ameninţare,