Armata din Serbia si Muntenegru a permis, nu demult, accesul presei in adapostul subteran secret construit in 1971 la Belgrad de maresalul Tito, unde este posibil sa se fi refugiat, la un moment dat, criminali de razboi urmariti international. Ceea ce a readus in atentia oamenilor un subiect considerat tabu pana acum: frica de moarte a dictatorilor.
Ajunsi pe culmile gloriei, acolo sus, de unde nu credeau ca se mai poate cobori vreodata, se pare ca mai-marii lumii, care pentru noi reprezinta azi doar o frantura din trecutul istoric, au avut ceva in comun: teama de moarte.
Sa fie oare frica de trecerea in nefiinta sau dorinta de nemurire? Probabil ca ambele variante sunt valabile mai ales daca luam in considerare adevaratele citadele construite la adancimi infricosatoare drept adaposturi.
Grandomania i-a determinat pe dictatori sa prefere viata unei cartite decat sa moara, sapandu-si grote, labirinturi subterane, dotate cu toate utilitatile, in acelasi stil luxos si extravagant cu care erau obisnuiti la suprafata. Iar acest lucru se intampla si astazi, mai ales dupa ce atentatele teroriste au devenit subiectul numarul unu al liderilor lumii.
Galerie de arta
Ceea ce odinioara ar fi servit drept adapost subteran al fostului presedinte al Republicii Federale Iugoslavia, Josip Broz Tito, situat in apropierea orasului Bugojno, in Bosnia si Hertegovina, a fost transformat in prezent intr-o galerie de arta.
Un adevarat labirint de tuneluri, cu numeroase incaperi adiacente, la 250 de metri adancime, sub parcul national de la poalele muntelui Velebit, la Paklenica, a fost creat in 1949, in urma unor disensiuni ivite in relatiile cu Stalin.
Necunoscuta decat de foarte putini reprezentanti ai elitei politice, pana in 1991, dupa despartirea Croatiei de fosta Iugoslavie, "citadela subterana" a fost
