Ideea motiunii de cenzura, lansata de PSD la adresa guvernului PNL-UDMR, a facut surprinzator de multe valuri in formatiunile politice implicate.
Lansata de Mircea Geoana, liderul social-democratilor, ea a fost primita cu reticenta de conducerile celorlalte partide. Pd-istii se indoiesc ca motiunea va trece de votul Parlamentului, chiar daca ei o vor sustine. Conservatorii nu o vor vota, probabil, pentru ca ea deschide posibilitatea provocarii unor alegeri anticipate pe care oamenii lui Dan Voiculescu stiu ca nu au cum sa le promoveze fara sprijinul unui partid aliat puternic. Psd-ul s-a "fript" de doua ori cu gruparea lui Voiculescu si - oricat ar conta imperiul mediatic din spatele Pc-ului - se vor gandi de doua ori inainte de a decide ceva in aceasta privinta. Prm-ul nu va sustine nici el motiunea pentru ca posibilele anticipate ar consemna caderea sa pana la limita pragului electoral, daca nu cumva chiar sub el. Udmr-ul este, la randu-i, incurcata de probabila anticipare a alegerilor, pentru ca simte in ceafa rasuflarea nemultumitilor din Ucm care, daca se vor prezenta separat, vor face ca minoritatea maghiara sa nu aiba reprezentanti in Parlament. Nu este sigur nici votul unor reprezentanti ai Psd-ului care simt, ca orice formula de vot s-ar adopta, nu vor mai ajunge la confortabilele fotolii de parlamentari. Teama de anticipate va face ca, aproape sigur, motiunea sa cada.
Motiunea ar avea, totusi, sansa sa treaca, daca Psd si Pd-ul se vor intelege asupra persoanei viitorului prim-ministru. Voturile celor doua formatiuni sunt suficiente pentru a provoca rasturnarea guvernului. Problema este ca d-l Geoana, liderul Psd, vrea - pe buna dreptate - sa fie el cel numit, intrucat partidul sau are cel mai mare numar de parlamentari in ambele camere. D-l Geoana confunda insa vointa cu putinta. Presedintele Basescu, cel care are dreptul constitutional de