Mesajul a fost trimis. Multumesc!

125 de contestaţii la bac

Publicat in GAZETA de SUD, luni 3 septembrie 2007 ·

OLT. Sesiunea a II-a a Bacalaureatului 2007 s-a încheiat cu rezultate mai slabe decât sesiunea din vară. Între timp, candidaţii nemulţumiţi de notele primite au depus şi contestaţii în centrele de examen, comisia judeţeană de contestaţii (o notă primită de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a dat posbilitatea ISJ să hotărască înfiinţarea unei comisii la nivel judeţean, astfel că lucrările nu au mai fost transportate în alt judeţ, cum s-a procedat la sesiunea din vară) centralizând 125 de solicitări. Cele mai multe s-au înregistrat la matematică, 53 la număr, urmate de cele la limba şi literatura română, 35. Dintre cele depuse, mai puţin de jumătate au adus în urma reevaluării note mai mari, după cum a declarat preşedintele comisiei de contestaţii, inspectorul şcolar Nicuşor Dumitru. În 16 cazuri nota a trecut de 5 în urma reevaluării, însă au fost şi o serie de solicitări care nu-şi aveau rostul, în opinia preşedintelui comisiei. „Am avut şi contestaţii la notele de 1 şi ceva, or era clar că situaţia nu se putea schimba cu mult“, a spus Nicuşor Dumitru.

Astăzi, rezultatele în urma reevaluării vor fi transmise în centre, unde se vor reface mediile candidaţilor şi se va recalcula şi procentul de promovabilitate. Înaintea contestaţiilor, promovabilitatea era de 64,73%, faţă de 71% în aceeaşi fază a examenului din vară, în această sesiune promovând 793 de elevi din 1.121 prezenţi.

S-au înregistrat două medii între 9 şi 9,99, 53 între 8 - 8,99, 301 între 7 – 7,99 şi 437 între 6 şi 6,99. Proba de limbă străină oral a adus cei mai mulţi promovaţi, în timp ce la matematică, geografie şi istorie, adică proba D, promovabilitatea a fost de 65,60%. OLT. Sesiunea a II-a a Bacalaureatului 2007 s-a încheiat cu rezultate mai slabe decât sesiunea din vară. Între timp, candidaţii nemulţumiţi de notele primite au depus şi contestaţii în centrele de examen, co

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 5 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°