Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii români, influenţaţi de evoluţia pieţelor externe

Publicat in Adevarul, luni 3 septembrie 2007 ·

Corecţiile din luna august au adus o depreciere de peste 9% pentru cele mai lichide acţiuni de la BVB. Gradul de corelare dintre indicii pieţei româneşti de capital şi indicii similari ai Corecţiile din luna august au adus o depreciere de peste 9% pentru cele mai lichide acţiuni de la BVB.

Gradul de corelare dintre indicii pieţei româneşti de capital şi indicii similari ai pieţelor externe este din ce în ce mai evident. Ultimul test, determinat de criza creditelor "subprime" din SUA, a determinat, în numai şapte şedinţe succesive de corecţii din luna august, scăderi de peste 9% pentru indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Chiar şi în absenţa unei legături economice directe între piaţa românească şi ţările care au dat tonul declinului pieţelor de capital, efectele au fost resimţite chiar şi în cazul companiilor mari, cu rezultate financiare bune în acest an. Mişcările marilor fonduri dau tonul corecţiilor Principalul motiv care a determinat şi corectarea pieţei autohtone este reprezentat de "migrarea" capitalurilor externe.

"Fondurile mari de investiţii, care activează şi la noi, şi care, în momentul corecţiilor, se retrag masiv din toate pieţele, în acelaşi timp, determină, în mare măsură, deprecierile pe piaţa românească", explică Paul Brendea, analist în cadrul Prime Transaction. În momentul în care principalele burse intră în declin, fondurile de investiţii îşi lichidează plasamentele în acţiuni şi optează pentru instrumente financiare mai sigure. Un al doilea motiv ţine de impactul psihologic asupra investitorilor.

"Chiar şi investitorii români au vândut pentru a-şi proteja portofoliile la ultima corecţie", spune Brendea. Analistul subliniază că, în cazul pieţelor emergente, volatilitatea în astfel de perioade este mult mai mare, ca urmare a lichidităţii scăzute. Acest aspect determină, totodată, şi întârzieri la reintrarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 24 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 19 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 29 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 19 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum o ora
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°