Salariul mediu net pe economie a mai avansat puţin în cursul lunii iulie, ajungând la nivelul de 1.040 lei, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creşterea faţă de luna precedentă este de 1,7%, avansul comparativ cu luna iulie a anului trecut fiind de 23,5%. În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal brut, acesta a ajuns la 1.402 lei, cu 1,8% mai mult faţă de iunie. Liderii pieţei în materie de salarii rămân în continuare activităţile de intermedieri financiare, cu un salariu mediu net de 2.963 lei.
Ultimul loc revine industriei de prelucrare a lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei, unde salariul mediu este de doar 608 lei, se arată într-un comunicat al INS. În luna iulie, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net, datorate, în principal, acordării de prime, inclusiv a primelor de vacanţă, indexărilor, negocierilor salariale sau de realizare a unei producţii mai mari. Pe categorii de activităţi, avansul a fost de 16,2% în extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe, între 5% şi 10% în industria mijloacelor de transport rutier, fabricarea produselor din tutun, agricultură, vânătoare, administraţie publică, informatică şi cercetare-dezvoltare, industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou, transporturi aeriene, hoteluri şi restaurante, producţia şi furnizarea de energie.
O majorare de doar 3% până la 5% s-a înregistrat în zona activităţilor anexe şi auxiliare de transport, agenţii de turism, asigurări, industria de maşini şi aparate electrice sau captarea, tratarea şi distribuţia apei. Cele mai mici creşteri, între 2% şi 3%, au fost consemnate în industria altor mijloace de transport, transporturi terestre sau prin conducte, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. (E.C.)
Salariul mediu net pe economie a mai avansat